Călători de marcă: Rick Steves

Americanul Rick Steves se numără, fără doar și poate, printre cei mai apreciați jurnaliști de travel din lume, ghidurile sale de călătorie și programele de radio și tv dedicate mai ales destinațiilor europene fiind de referință pentru milioane de turiști.

Rick Steves (1)

Primul său volum, „Europa, prin ușa din dos”, inspirat din cursurile pe care le-a susținut pentru studenții Universității din Washington,  a apărut în 1979. I-au urmat multe altele, astăzi Steves fiind considerat unul dintre cei mai prolifici autori ai genului.

Sfaturile sale de călătorie, dar și audioghidurile însoțite de hărți, unele disponibile gratuit aici, emisiunile de televiziune care prezintă diverse destinații turistice sunt tot atâta instrumente utile călătorilor pasionați, mulți dintre ei devenind după folosirea lor adevărați fani ai acestora.

Rick Steves (2)

Dincolo de pasiunea sa pentru călătorii, Rick Steves este, însă, și un personaj implicat activ in viața societății americane. Membru al Partidului Democrat, Steves s-a implicat, între altele, în construirea unui complex de locuințe  pentru mamele fără adăpost și a donat un milion de dolari pentru un institut de artă și o orchestră din Statele Unite

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.