Ce riscuri îi pândesc pe călători în fiecare țară? Află de aici de ce trebuie să te păzești, în funcție de destinație!

Orice călătorie implică și o serie de riscuri pe care ca turiști ni le asumăm, în cunoștință de cauză sau nu. Sigur, însă, că e de preferat prima variantă, cea în care știm ce riscuri există în țara în care călătorim și în funcție de ele ne luăm și măsurile de precauție necesare. Un intrument util în acest sens este platforma safetravels (călătorii sigure), fondată de Florin Conghilete, un medic român stabilit în Franța și pasionat de călătorii.

Accesând pagina, turiștii pot afla informații exacte despre pericolele care îi pândesc în țările spre care călătoresc, fie că este vorba despre epidemii sau boli specifice regiunilor respective, terorism sau escroci locali.

Astfel, în cazul în care vreți să faceți o deplasare în Germania trebuie să luați în calcul faptul că „riscul terorist este important, ca si in celelalte state vest-europene” dar va trebui să fiți atenți și la… căpușe, dacă aveți de gând să faceți plimbări în natură. În Bulgaria, pe de altă parte, trebuie să aveți în vedere că „furturile si inselatoriile turistilor sunt frecvente”, pe când într-o vacanță în Cuba trebuie să aveți în vedere mai multe aspecte. Aici, avertizează safetravels, „intoxicatiile cu Ciguatera si periodicitatea Febrei Dengue iti pot pune cateva probleme”, furturile din masini si furturile din buzunare sunt frecvente, iar în anumite regiuni există riscul de uragane așa că e obligatoriu să urmărești prognozele meteo. O listă completă cu riscurile din fiecare țară găsiți aici.

Site-ul vă oferă, însă. și alte informații utile, precum centre în care vă puteți vaccina împotriva unor boli specifice, adresele, mailurile si telefoanelor ambasadelor României, precum și multe alte sfaturi pe care vă invităm să le descoperiți accesând safetravels.ro

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.