Descoperind Berlinul… (I)

O primă întâlnire cu oameni, locuri, evenimente

Berlin… în ziua de azi unul dintre cele mai importante oraşe ale Europei, capitală a unei ţări ce pentru mulţi este etalon de civilizaţie şi model de dezvoltare, punct de referinţă pe harta culturală şi politică a lumii.

Mi se descoperă treptat, ca o imagine îndepărtată pe care încerci să o captezi atent, cu meticulozitate, în obiectivul unui aparat de fotografiat, întâi puţin difuză, neclară, înceţoşată, apoi, treptat, din ce în ce mai limpede şi mai concretă, mai plină de culoare, de umbre şi lumini, de nuanţe chiar neaşteptate sau nebănuite, de un farmec aparte şi de un gust  inedit…

Am ajuns în metropola lumii germane chiar în prag de mare sărbătoare naţională, zi importantă în istoria recentă a întregii lumi europene: 3 octombrie – Ziua unificării Germaniei. Din 1990, de la semnarea tratatului de reunificare a Germaniei  de Vest cu Germania de Est, devenită posibilă după căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989, 3 octombrie este ziua naţională a Germaniei, celebrată cu fast şi încântare, ca semn de triumf al capitalismului…

3 octombrie 2008: la Brandenburger Tor, devenită după 1990 simbol al reunificării Germaniei şi Europei, se serbează ziua naţională cu muzică rock-concerte în aer liber pe scena amplasată în Pariser Platz, în faţa porţii Brandenburg, grătare încinse sfârâind a Frikadelle şi Bratwurst, senvişuri calde cu aromă de Schafskäse, Brezel de toate felurile si, fireşte, multă, multă bere…aglomeraţie şi agitaţie, zgomot, înghesuială (totuşi în mod civilizat), „zbenguială” şi voie bună la unison. Nimic din toate astea nu lasă pentru ochiul vizitatorului străin  să se vadă că până acum 18 ani Poarta Brandenburg era simbol al Războiului Rece iar la vest şi est de ea trăiau două lumi total separate. Acum e totul unitar, Germania „Unită”  este una din puterile de bază ale Europei Unite din ziua de azi. Germanii ca popor sunt de mulţi admiraţi  şi chiar invidiaţi. Nimeni nu pare să se mai gandească astăzi că până nu de mult se vorbea de RFG şi RDG, de  Wesis şi Osis şi nu de o puternică naţiune germană. Dar astăzi chiar şi zâmbetele buzelor înspumate de bere arată toate la fel şi par la fel de joviale şi lipsite de griji; aparent povestea cu Berlinul de Vest si Berlinul de Est ţine doar de istorie, de un trecut apus, de o lume cândva  artificial impusă şi acum dată uitării. Aparent…

Există însă oameni ce nu îşi amintesc tocmai cu plăcere de căderea Zidului, moment istoric marcant, privit de cei mai mulţi ca victorie a lumii capitaliste, în numele progresului şi a dezvoltării. Există oameni (de toate categoriile sociale) care încă „regretă” ceea ce a devenit motivul sărbătorii naţionale de la 3 octombrie. Şi nu mă refer aici neapărat  la „nostalgici” pierduţi în utopia perfectei lumi comuniste…

Interesant de aflat este perspectiva unor  intelectuali  din fosta lume a RDG-ului… Am avut ocazia să intru în contact cu unii dintre ei, şi –fără să le solicit un interviu sau vreo atenţie deosebită, adică fără ca ei să se fi simţit într-un fel inhibaţi sau reţinuti din cauza vreunui reportofon sau vreunei camere video ori  poate mai motivaţi să enunţe numai aspecte „picante”- să le ascult mărturiile sincere cu privire la acest moment de referinţă, die Wende , schimbarea.  Am înţeles că mulţi dintre intelectualii RDG-ului de odinioară, participanţi activi la viaţa culturală şi socială de atunci, chiar credeau într-o schimbare, într-o reformare a „ţării” lor, pentru care, de alfel, şi militau. Lumea de „dicolo de zid” o priveau ca pe ceva străin, îndepărtat, ceva ce nu le aparţine şi la care nu aveau de ce râvni. Ştiau, sau poate doar             (pre-)simţeau, că odată reunificaţi cu acea lume vestică, îşi vor pierde identitatea, întâi ca „lume” şi mai apoi ca oameni… „Zidul a căzut în noiembrie, dar de-abia în ianuarie am mers în…Vest. Eram prea mâhniţi la început, ştiam că totul avea să se schimbe”, sună o astfel de mărturie. „Şi ce  aţi făcut pentru prima dată acolo, care au fost primele impresii?”, vine o întrebare spontană. „Am fost la bibliotecă.” Răspuns laconic, şi totuşi plin de miez…Entuziasmul de a descoperi noi cărţi şi informaţii, la care nu se putea avea acces înainte, disponibilitatea de a începe cercetări pe noi direcţii de studiu, care să abată gândul de la „necazul cu zidul”, au fost însă rapid lăsate în plan secund: „Era un sentiment ciudat să fim acolo; ne puteam recunoaşte  după haine, după gesturi, după limbă, după privirea nedumerită… ” Un mic handicap era generat şi de tehnologia modernă din vest, total  necunoscută de cealaltă parte a zidului: hârtie reciclabilă, robinet cu senzori ş.a. Se poate deduce glasul  tremurând sau privirea pierdută a declaranţilor povestind despre asemenea fapte de viaţă simţite şi trăite pe propria piele, aşa cum nicio istorie nu poate explica, aşa cum poate că nicio istorie nu are vreun scop să explice…

Nu mai puţin interesant de remarcat este şi faptul că încă în ziua de azi distincţia: Berlinul de Est-Berlinul de Vest se face aproape instantaneu, la ordinea frazei, nefiind vorba doar de o delimitare a puntelor geografice… Mi-aduc aminte foarte clar sosirea mea la Berlin şi primul meu drum prin oraş, cu un taxi în care m-am suit în cartierul Steglitz, situat în partea de Sud-Vest a capitalei. Am comandat o călătorie în zona estică; ajunsă în celebra Alexanderplatz m-am exprimat admirativ: „ce centru frumos!” Taximetristul mi-a replicat într-o fracţiune de secundă: „Aici era centrul lor, noi mergeam la Ku’damm”. NOI, EI. M-a frapat duritatea acestei dedublări a personalităţii  cetăţenilor unuia şi aceluiaşi oraş. „ Mai putem vorbi şi azi de berlinezii de Est si de Vest, chiar dacă se văd şi se simt diferenţe în plan urbanistic, arhitectual între cele două părţi ale oraşului, mai are vreo importanţă aspectul geografic în cadrul aceluiaşi oraş, într-o lume ce se vrea unită şi fără graniţe?” …astea erau gândurile ce îmi treceau atunci prin cap, iar răspunsul mi-a venit implicit, ca o concluzie desprinsă din mărturiile amintite mai sus: Născut în Est şi crescut  acolo cu o anumită rigoare şi educaţie-asta e ceea ce îţi marchează felul de a fi, de a gândi, îţi influenţează mentalitatea, orizontul de aşteptări, si, în genaral, viaţa. Nu e vorba numai de poziţia geografică, ci de condiţia umană, pe un fundal istoric, social, cultural total diferit. Astea sunt regulile valabile si pentru cei din Vest, la care am mai putea adauga însă şi o mică tendinţă spre prejudecată, pe care, şi noi, românii, o cunoaştem şi o simţim din păcate destul de des…

Rămâne însă demn de admirat faptul că, deşi în spatele cortinei imaginare lăsate de fantoma Zidului Berlinului, există astfel idei, gânduri, comportamente, în realitate, la ordinea zilelor europene, se vede înainte de toate (chiar dacă poate un clişeu, totuşi profund adevărat) o civilizaţie serioasă şi disciplinată, care a reuşit unită să depăşească momente cu adevărat critice… Iar micile probleme ale societăţii, mecanismul care se reglează intern în orice civilizaţie, nu lasă un gust amar  celui venit să le descopere, ci doar sporesc interesul de a afla şi mai multe, inters ce poate fi astăzi satisfăcut, prin accesul la informaţie sau libertatea de exprimare. Şi oriunde ne-am afla în Berlin, indiferent unde ne poziţionăm, la Vest, la Est, la Sud sau la Nord, observăm şi simţim astăzi un cer înalt, de un albastru mai albastru decât în multe ţări, generând un sentiment de spaţiu şi o senzaţie de libertate şi siguranţă. Nu e asta, oare, ceea ce contează cel mai mult, până la urmă ?

(articol publicat inițial în numărul 104/noiembrie 2008 al Revistei Axioma)

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.