Vrei să mergi acasă la Elsa sau la Hogwarts pe urmele lui Harry Potter? Iată locurile care i-au inspirat pe realizatorii unor filme celebre

Dacă ai visat vreodată cu ochii deschiși să călătorești în Lumea de Mijloc sau pe urmele lui Harry Potter la Hogwarts, te vei bucura să afli că poți vizita destinațiile reale în care au fost filmate aceste scene. O agenție de turism din Marea Britanie a realizat recent un infografic cu 29 de locuri celebre pentru că au apărut în filme, ele fiind identificate și localizate cu precizie spre folosul celor care își doresc să călătorească pe urmele eroilor preferați. 

Astfel, conform Globehunters, insula Amity din terifiantul „Fălci” al regizorului Steven Spielberg este, în realitate, insula Martha’s Vineyard din Massachusetts, în vreme ce feericul ținut Arendelle din „Frozen”poate fi găsit în lumea reală în Nærøyfjord, un fiord norvegian intrat în patrimoniul mondial UNESCO pentru frumusețea sa.

Străzile din Grennbow, fictivul oraș natal al lui Forest Gump pot fi întâlnite de fapt în Varnville din Carolina de Sud, iar „Cronicile din Narnia” au fost filmate în  South Island din Noua Zeelandă, ale cărei peisaje uimitoare i-au impresionat, de altfel, și pe realizatorii „Stăpânului inelelor”.

În infografic figurează de asemenea locuri din „Marele Gatsby”, „Jurassic Park”, „Hunger Games”, „Avatar” sau „Star Wars”, ca și multele altele, pe care vă invităm să  le descoperiți analizându-l pe îndelete!

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.