La aproape doua mii de ani de la inaugurarea sa, Colosseumul ramane un monument impresionant, prin dimensiuni, dar si prin istoria sa. Inaugurat la un an de la moartea lui Vespasian, imparatul care a demarat constructia sa, uriasul amfiteatru a fost amplasat pe locul unui lac artificial, in preajma celebrei satui a lui Nero, Colossus.

Cu o capacitate de 50 de mii de locuri, arena , care gazduia lupte de gladiatori, avea nu mai putin de 80 de intrari si dispunea chiar si de un acoperis retractabil, numit velarium, menit sa-i apere pe spectatori de ploaie, dar si de arsita soarelui.

Partea sudica a Coloseumului a fost daramata de un cutremur, iar unele parti ale cladirii, inclusiv fatada de marmura, au fost folosite pentru a construi monumente mai noi, printre care se numara chiar si Basilica Sf. Petru. Devenit la un moment dat sursa de materiale de constructie pentru intreaga Roma, Colosseumul a fost salvat de Papa Benedict al XIV-lea, care a emis un edict prin care a consacrat arena drept „teren sfant, udat de sangele martirilor”.
Gratie acestei decizii, Colosseumul incanta si astazi privirile turistilor, oferind o marturie peste timp despre gloria Imperiului Roman.

