Colegul nostru, scriitorul Codruț CONSTANTINESCU, ne propune un jurnal estival sicialian care debutează astăzi în paginile noastre. Vă dorim lectură plăcută!
În cea de-a treia seară petrecută în capitala siciliană, dupa ce ne-am întors din Monreale cu autobuzul, am mai explorat puțin centrul orașului Palermo, în încercarea de a ajunge totuși la port. Nu puteam trece prin Palermo fără să-i descoperim portul, care este cel mai impoartant din Sicilia și de asemenea faleza, pe care speram să ne putem plimba. Doar de-aia e faleză, nu? Am cam fost dezamăgiți căci accesul spre faleza era împiedicat, cel puțin din zona orașului de unde veneam noi, de panouri mari de tablă. Am încercat să le ocolim și am observat că întregul perimetru era protejat pentru că în zona portului se derula un proiect cu finanțare europeană. După o sută de metri am ocolit zona și am ajuns în sfârșit pe faleză, slab luminată în acea seară, de unde s-au ivit chipuri dubioase, care ne-au determinat să ne întoarcem. Nu am vrut să ni se aplice ad literam proverbul italian Chi troppo tira la corda, si strappa (Nu întinde coarda, că se rupe). Părea că exista o cale pietonală betonată dar umbrele și, mai ales, penumbrele ne-au făcut să abandonăm plimbarea și să revenim în oraș.
Nu se compara cu faleza de la Nisa (La Promenade des Anglais). Faleza nici nu era spectaculoasă, pentru că nu oferea aces spre plaje ci doar spre bolovani imenși și stabilopozi. Probabil că de aceea palermitanii se înghesuiau pe Plaja Mondello. Inversând sensul plimbării, spre a reveni în centrul orașului, am admirat o imagine de neuitat- cea a unui pachebot părăsind rada portului. Nu vezi în fiecare zi o astfel de navă uriașă, de lux, cu zece piscine, două terenuri de tenis, trei mini-malluri, patru săli de cinematograf și de forță, restaurante și câteva sute de cușete, de fapt un orășel plutitor care alunecă lent pe mările calde și mai ales în Mediterana, chiar și când scriu aceste rânduri, transportând mii de pensionari occidentali fericiți să exploreze azi Palermo, mâine Calabria, poimâine Bari sau Nisa. Era pentru prima oară când admiram o astfel de navă de la o distanță mai mică, de câteva sute de metri. Cu mulți ani înainte, prin 2016, privisem una în largul coastelor insulei Corfu.
Privind-o cum se îndepărta către următoarea destinație, mă întrebam cu duioșie cam câți ani va trebui să economisesc după ce voi ieși la pensie, pentru a-mi permite o croazieră. Pensia de stat rahitică va fi suplimentată poate de contribuția la pilonul doi (dacă nu va fi naționalizată între timp iar banii mei furați) și poate de un spor (dacă voi fi acceptat în vreo uniune de creație). Deci dacă strâng cinci ani cred că voi reuși, am tras concluzia pesimistă. Revenind în centrul orașului pe Corso Vittorio Emanuele am trecut pe lângă intrarea în Archivio di Stato di Palermo, care păstreaza 370.000 unități arhivistice dintre care registre de stare civilă (cele din provincia Palermo au fost digitalizate ceea ce permite de exemplu unei bune părți din cei 750.000 de expatriați sicilieni să-și descopere stramoșii chiar dacă locuiesc la New-York sau Sydney, sistemul funcționează foarte bine, l-am încercat și eu), dosare privind circumscripțiile militare și înrolări dar și un foarte interesant inventar al bunurilor și sufletelor (din perioada 1548-1800) din toată Sicilia. Arhiva de Stat din Palermo include o bibliotecă cu 12.376 de volume, o școală de arhivistică, diplomație și paleografie latină, adică un adevărat rai pentru orice istoric și un laborator de fotocopiere, legătorie și restaurare. Ea a fost înființată în 1814 drept Arhiva Generală a Regatului Siciliei. Remarcabil și firește (nu ca la noi), în Italia funcționează o Direcție Generală a Arhivelor care se află în subordinea Minsterului Culturii.
Ajuns în apartament seara, cum micul frigider era gol, am pornit în recunoașterea terenului, precum un vânător în junglă. Trebuia să-mi hrănesc familia înfometată. Am coborât străduța din centrul vechi spre Via Roma și am cotit spre dreapta. Observasem un mic magazin alimentar, cu de toate… Aparent căci în frigider se aflau toate băuturile posibile numai sticle sau cutii cu bere nu. L-am studiat pe vânzător, care pe loc mi-a devenit antipatic. Era clar că nu era din partea locului. O cușmă strâmbă îi acoperea capul. L-am întrebat atât în italiana cât și în engleză unde ascunsese berea rece. Mi se părea indecent ca în zilele și serile călduroase de vară palermitană tocmai aceste recipiente să lipsească din orice galantar. Birra ? No, no birra, no alchohol sir prego altro. L-am urât pe musulmanul zelos, care îmi interzicea mie, creștin în țară creștină, accesul la o bine-meritată bere rece și am părăsit scârbit dugheana, în căutarea alteia, care chiar în acea seara să ofere cumpărătorului, pe banii lui, acces la o birra Moretti fredo. Am găsit-o la trei sute de metrie depărtare, administrată de niște nigerieni întreprinzători, interesați de amploarea profitului și nu problemele de moralitate. Mai mult ca sigur că dublaseră prețul berii, față de cele din supermagazinele de la periferie. La care eu nu prea aveam cum să ajung. Totuși supărarea pe întreprinzătorul musulman mi-a mai trecut și fiindu-mi lene să mai alerg prin oraș după lapte, fructe, cafea sau apă plata, i-am făcut și lui vânzare. Păi să aibă și copii lui ce mânca! Să nu dea în cap la oameni și turiști sau Doamne ferește, să se radicalizeze?
Felicitări!