Mont Blancul crede în lacrimi! Povestea tinerei care a cucerit cel mai înalt vârf din Alpi

Lacrimile nu au întotdeauna legătură cu lucrurile triste din viața noastră. Sunt, însă, conectate direct cu emoțiile pe care le trăim. Iar când de prea mare tristețe ori dimpotrivă, de imensă  bucurie, emoțiile ne copleșesc și nu mai au loc în suflet, ies la lumină sub formă de lacrimi. Ploieșteanca Loredana Șucu a trăit un astfel de moment la altitudinea de aproape 5000 de metri, la întâlnirea cu La Dame Blanche (Doamna Albă), cum i se spune Mont Blancului,  cel mai înalt vârf din Alpi.

Loredanei parcă nici astăzi nu-i vine să creadă că a fost acolo. Tot are senzația că a fost un vis, din care se teme să nu se trezească la un moment dat dezamăgită, atât de fantastic i s-a părut să poată ajunge acolo unde alții tânjesc o viață întreagă la doar trei ani de cînd și-a descoperit pasiunea pentru astfel de ascensiuni.

De la Vidraru pe Mont Blanc, uneori nu e decât un… comentariu

„În drumeții merg de câțiva ani, iar de multe ori mă însoțește și fiica mea, Diana, care îmi moștenește pasiunea pentru natură. Traseul meu favorit este Valea lui Stan, de pe Transfăgărășan, pe care l-am parcurs vara, dar și iarna, când este încă și mai spectaculos.  Traseul se termină undeva sus, la baraj, la Vidraru, iar cum ieși din tunel era un perete de gheață pe care am încercat să-l escaladez, cu toate că nu aveam echipamentul necesar. Am postat o fotografie cu această tentativă și câteva cuvinte despre intenția mea de a-l escalada. Un prieten, văzând poza, a comentat că mai bine stau cuminte, iar asta m-a ambiționat și mai tare, așa că în scurt timp am ajuns într-o sală din capitală pentru a învăța de la un instructor specializat cum se escaladează un astfel de perete.”

Barajul Vidraru

Așa s-a născut ceea ce unii ar numi nebunie, iar alții pasiune. Pentru escaladă, ture de iarnă, vârfuri din ce în ce mai înalte… Primul pe care Loredana l-a cucerit a fost Musala, cel mai înalt din Bulgaria, căruia i-au urmat Negoiu, Moldoveanu, Dara și Hârtopul Darei de la noi. „La prima expediție, cea din Bulgaria, cei din grup vorbeau deja despre Mont Blanc. Mi s-a părut atât de grozav să-i aud vorbind despre cum poți ajunge acolo încât mi-am zis că trebuie să încerc și eu” – își amintește ea astăzi, când poate vorbi despre Mont Blanc ca despre un vis împlinit.

O ploiesteanca pe Mont Blanc (11)

„Nu mi s-a întâmplat până acum să nu reușesc să ating vârfurile spre care am plecat, mărturisește ea. Știu că în lumea alpiniștilor se spune că vârful este opțional și că important este să te întorci teafăr acasă, dar din punctul meu de vedere vârful este punctul suprem și, dacă am plecat cu un țel, îmi place să-l ating, oricât de greu ar fi. Altminteri, nu aș fi eu împăcată cu mine, n-aș simți că am dat totul pentru a-mi atinge obiectivul”.

De la Ploiești la București, în pas alergător

Cu această mentalitate, Loredana a reușit acum doi ani să alerge în șase ore, de una singură, de la București la Ploiești, donând unui copil bolnav banii pe care i-ar fi cheltuit cu participarea la un maraton. Când a plecat în această cursă avea 6-7 luni de când se apucase serios să alerge.”Treceam printr-o perioadă proastă, cu anxietate, stres, insomnii și mi-am dorit să evit medicamentele, așa că am optat să fac miscare. Iar odată ce m-am apucat, nu m-am mai putut opri.”

Bucuria alergarii

Pentru a cuceri Mont Blanc-ul, Loredana spune că n-a făcut nimic special. De alergat, oricum aleargă cel puțin de două ori pe săptămână,  iar traseul spune că nu i s-a părut cel mai dificil dintre cele pe care le-a parcurs. E adevărat, e cel mai înalt vârf pe care l-a atins și poate de aceea și emoțiile au fost atât de mari. „Efectiv, când am ajuns acolo, nu mi-am putut stăpâni lacrimile. Nu se poate descrie în cuvinte, trebuie să urci și să te bucuri de această experiență ca să înțelegi!” 

Amintirile sunt ca în reclama de la Kodak – neprețuite!

Cu totul, expediția pe Mont Blanc, la care au mai participat 7 persoane, a durat o săptămână și l-a costat pe fiecare cam 1300 de euro. Biletul de avion Bucuresti- Geneva și înapoi, echipamentul , transportul din Geneva cu autobuzul la Saint Gervais, iar de acolo cu trenulețul la Nid d’Aigle, apa, mâncarea etc. Amintirile, însă, sunt ca în reclama de la Kodak – neprețuite.

O ploiesteanca pe Mont Blanc (15)

Când povestește, Loredana face totul să pară ușor. Realitatea este că Mont Blanc, deși nu este Everest, nu este un vârf la îndemâna oricui și indiferent ce traseu ai alege pentru a-l cuceri (unele sunt mai ușoare, altele mai dificile), sunt destui alpiniști care nu reușesc să-l atingă, unii căzându-i chiar victime.

„Tot ce poți face este să te rogi să nu pice pietre exact atunci când îl traversezi!”

Una dintre cele mai periculoase porțiuni ale traseului urmat de Loredana este Marele Culoar, a cărui teribilă celebritate este dată de frecventele căderi de pietre, unele atât de mari încât nici măcar căștile nu le pot salva viețile alpiniștilor ghinioniști. „Tot ce poți face este să te rogi să nu pice pietre exact atunci când îl traversezi. Chiar în ziua în care am ajuns noi erau niște băieți care încercaseră să-l traverseze, iar unul alunecase și suferise o fractură. A scăpat totuși ieftin, față de alții care n-au mai ieșit vii din acest culoar.”

O ploiesteanca pe Mont Blanc (7)

„Am făcut și greșeli, recunoaște Loredana. Mi-am pus în bagaj o mulțime de lucruri inutile, iar asta mi-a complicat viața pe munte. Fiind și mică, pe porțiunile dificile rucsacul încărcat peste măsură mă dezechilibra. Dacă l-aș face acum, n-aș mai pune mai mult de două tricouri în el, și nici pe departe atâta mâncare, pe care am cărat-o inutil în spate. Mâncare, mai scumpă, e adevărat, găsești și la refugiile de pe traseu, așa că n-are rost să te cari cu ea. Mai bine pui niște bani deoparte și-ți cumperi și apă și mâncare de la refugii. Colțarii, pioletul, hainel de gore-tex (un material impermeabil care permite, însă, evaporarea transpirației) – astea, da, sunt necesare. restul, mai bine le lași acasă, dacă vrei să te poți bucura de această experiență.”

O ploiesteanca pe Mont Blanc (19)

Ar mai repeta-o? Desigur, dar și-ar dori să încerce și alte rute, poate chiar cea italiană, cea mai dificilă cale de a ajunge pe Mont Blanc. Visează, însă, și la alte vârfuri: Everest, dar și „frații” mai mici, mai puțin celebri, dar și mai greu de atins ai acestuia, Ama Dablam și Island Peak sau Matterhorn din Elveția, Grossglockner – din Austria ori Elbrus din Rusia. Iar la cum am cunoscut-o noi pe Loredana, suntem convinși că nu va trece mult până când măcar o parte dintre aceste visuri se vor împlini. Că, odată ajunsă acolo, tânăra acesta atât de hotărâtă nu-și va putea stăpâni lacrimile de emoție, e o altă poveste. Pe care, la întoarcerea acasă, i-o va împărtăși mai întâi fetiței sale, Diana, care abia așteaptă să mergă cu mama în drumeție, iar apoi și nouă, celorlați!

O ploiesteanca pe Mont Blanc (20)

 

 

 

 

 

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.