“Flamenco creează bucurie” – Interviu cu dansatoarea de flamenco Vanesa Coloma

De fiecare dată când sunt la Madrid îmi place să trec şi pe la Tablao Las Carboneras (Calle Conde de Miranda 1), un mic restaurant flamenco unde în fiecare seară se strâng unii dintre cei mai cunoscuţi artişti din Madrid, pentru a prezenta un spectacol de muzică şi dans, care activează rapid toate simţurile. Localul combină show-ul live cu gastronomonia spaniolă de calitate şi cu expoziţii periodice de artă plastică. De-a lungul timpului, i-au trecut pragul nume mari în lumea flamenco, precum Pastora Galván, Jorge Pardo, Rocío Molina, Montse Cortés, Belén Maya, Manuel Liñán, Alfonso Losa, Marco Flores, Olga Pericet, La Shica ş.a., Las Carboneras lăsându-şi propria amprentă în universul flamenco madrilen şi impulsionând o tendinţă nouă în această formă de artă specială.

El flamenco este mai mult decât un dans, este mai mult chiar și decât o artă. Flamenco nu poate fi doar o simplă meserie, este o stare de spirit, un mod de viață, un mod de a trăi și … de a muri, pentru că ceea ce se întâmplă în momentul culminant al dansului, acea tensiune, acea emoție teribilă resimțită de artiști până în cea mai lăuntrică fibră a ființei lor și transmisă publicului sub formă de momente de bucurie sinceră redescoperită, nostalgie profundă ori îngenuncheare totală în fața sentimentului de beatitudine, aparține altor sfere. În  ‘spațiul-flamenco’ se creează un aer magic, o atmosferă de univers paralel care se instalează pe pământ pentru câteva clipe și transformă existența noastră efemeră în ceva sublim.

vanesa-coloma-in-timplul-spectacolului-1

Am stat de vorbă cu dansatoarea spaniolă de flamenco Vanesa  Coloma despre “surpriza” din spatele fiecărui spectacol, despre  “transformarea magică” a artiștilor pe scenă, sau despre “cadoul” pe care interpreții  vocali și instumentali de flamenco îl oferă dansatorilor, făcându-i să-și deschidă sufletul pe scenă, oriunde s-ar afla în lume.

A venit grăbită la ora stabilită pentru interviu, cu puțin timp înaintea unui spectacol de sâmbătă seara, în care interpreta alături de artiști pe care încă nu îi întâlnise.“Îmi place surpriza, mă încântă riscul de a nu ști ce se va întâmplă pe scenă în câteva ore”, mi-a spus.  Purta cu ea un geamantan plin cu ‘artileria’ pentru spectacol, îmbrăcăminte, articole de machiaj și accesorii, și, firește, pantofii speciali de flamenco.  Micuță, îmbrăcată în blugi, cu un pulover pe gât, cu părul lung lăsat să îi cadă pe spate, aproape că nici nu am recunoscut-o… Nu părea să fie aceeași care cu doar câteva zile înainte îmi luase răsuflarea cu dansul ei fantomatic, transfigurată parcă într-o altă lume și cu o statură ce părea impunătoare, provocând exclamații de profundă admirație.

“E o transformare magică”,  îmi explică ea, “care te face să ajungi de la 0 la 100 în doar câteva secunde”.  În ‘termeni de specialitate’ se vorbește despre starea de jos și starea de sus,  ‘sus’  reprezentând momentul artistic de pe scenă, iar ‘jos’ fiind numele de cod pentru starea de normalitate, de dincolo de scenă. “Eu cred că e important să fii ‘sus’  așa cum ești și ‘jos’, firește, raportat la rigorile dansului, la tehnică, la respectul pe care trebuie să îl ai pe scenă. ‘Sus’ trebuie să fii adevărat”,  susține ea cu tărie, “pentru că pe scenă  se văd 100% sentimentele fiecăruia, transmiți ceea ce ești. Preiei emoția dată de interpreții vocali și instrumentali  – e ca un cadou pe care ei ți-l fac – , și îți deschizi inima. Ei sunt ‘provocatorii’, te aduc la o stare în care să poți să îți dai frâu liber sentimentelor.”  Tocmai de aceea,  “un artist sincer pe scenă poate aduce publicul la o paletă de sentimente diverse;  publicul  plânge, râde, poate ajunge la diferite emoții într-un timp foarte scurt.”

vanesa-coloma-1

Am întâlnit-o pe Vanesa în Las Carboneras, unul dintre cele mai cunoscute localuri madrilene de flamenco, un loc extrem de cald și primitor, unde te simți ca acasă din prima clipă în care i-ai trecut pragul. În fiecare seară se organizează în acest tablao flamenco spectacole de muzică și dans tradițional, la care asistă oameni veniți din toată lumea. O afacere deloc ușoară, având în vedere concurența foarte mare  în domeniu, în care îți trebuie nu numai pricepere economică; ‘Bătălia’ se dă mai ales pe calitate. Un astfel de business ar vrea Vanesa însăși să aibă peste câțiva ani, când speră că viața ei “va continua să fie ‘flamencă’”.

vanesa-coloma-in-timpul-spectacolului

Flamenco este pentru  ea “o mare artă, care nu se va demoda niciodată”, pentru că se traduce într-un “cadou de emoții, pe care îl primește toată lumea”, indiferent în ce colț geografic se află. Și chiar mai mult decât atât, flamenco reprezintă pentru  Vanesa … “viața” însăși. Mi-a povestit cu mare bucurie despre experiențele ei din Japonia, Australia sau New York, amintindu-şi emoția trăită în sala de spectacol de oamenii de acolo, în ciuda faptului că în mod normal  “ei nu sunt atât de deschiși în a-și arăta sentimentele, așa cum o fac spaniolii”. Misterul flamenco i-a ‘atins’ însă și pe ei, pentru că nu ai cum să rămâi indiferent și impasibil. ‘Fenomenul flamenco’ te poate arunca într-o lume nouă și atât de profundă prin trăirile la care te supune, încât poate deveni chiar periculos.  “E ca un mic drog, o dependență care îți place, pentru că te deschide și te emoționeză la maximum.  Flamenco creează bucurie și face oamenii să uite de problemele vieții cotidiene. Asta mă face fericită în fiecare zi”, mi-a mărturisit zâmbind.

Flamenco - Madrid

Vanesa Coloma se definește ca fiind o persoană energică, sinceră, generoasă și veselă. Între amicii de breaslă i se spune la pulga (puricele),  pentru energia debordantă pe care o are și care se vede și pe scenă, în dansul ei, când pare că zboară, sfidând parcă gravitația și limitele fizice ale corpului uman. “‘Sus’ nu există durere, ‘sus’ ești un vulcan de energie și sinceritate, iar cel mai important este să faci totul din inimă!”

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.