Imparateasa Sissi, la Oravita -

La Oraviţa poate fi vizitat singurul monument din provinciile româneşti integrate până la 1918 fostului imperiu, închinat împărătesei Elisabeta/Sissi. Iată povestea lui!

Împărăteasa Elisabeta (1837-1898), consoarta augustului Franz Joseph, împăratul naţiunilor din Europa Centrală, s-a aflat în cursul anului 1887 în împrejurimile Oraviţei. La Marila, Sissi era des adusă spre supraveghere şi tratament la doctorul Moritz Hoffenreich, a cărui nepoată de soră, Irma Sztaray era cea mai apreciată damă de onoare din anturajul împărătesei. Cum pentru un cap încoronat era nepotrivit să te ştie publicul sub tratament la un sanatoriu, mai întâi Elisabetha îşi anunţa oficial prezenţa la Hercules Bad, Băile Herculane, de unde era pregătită să urce, însoţită doar de Irma Sztaray şi un grup de agenţi care aveau misiuni de protecţie, în Munţii Aninei, geografia definind perimetrul Anina-Oraviţa şi bijuteriei climaterice de la Marila.

În anul 1887, un sculptor cu pregătire academică, atunci încă student la Belle Arte, în Viena, Alexandru Liuba, de origine din satul Măidan, azi Brădişorul de Jos, localitate arondată adminstrativ Oraviţei, avea nevoie de sfaturile medicului Mauriciu Hoffenreich care promisese că-l va ajuta, împreună cu doctorul Gheorghe Crăiniceanu, din Ciclova Montană, să se stabilească la Bucureşti după terminarea studiilor. Viitorul artist, care a candidat, mai târziu, dar fără succes pentru proiectul unui monument la Călugăreni închinat lui Mihai Viteazul, o va cunoaşte astfel şi pe ilustra împărăteasă, desigur prin diligenţele damei acesteia de onoare, cîrîşanca Irma Sztaray.

La un an de la moartea sa, după înjunghierea ei de către italianul Luigi Lucheni, la 10 septembrie 1898, şi funeraliile din 17 septembrie 1898, în 1899 Direcţiunea StEG a comandat unui grup de pietrari din Oraviţa şi din Maidan să dedice un obelisc amintirii împărătesei. De concretizarea obeliscului se ocupă sculptorul Liuba care are şi ideea artistică a obiectivului. Astfel a rezultat un monument reprezentând o frunză de stejar stilizată, lucrare montată într-un perimetru de brazi, în forma unui patrat, în preajma vechiului amplasament al cantonului „La lup”.
Monumentul începe să intre în uitare după anii 1920 când placa inscripţiei (pe care scria, în maghiară, “„Spre amintirea admiraţiei stăruitoare şi milostive a crăiesei Elisabeta s-a aşezat acest monument de către oficialităţile STEG în anul 1899″”) este distrusă. Salvarea de la distrugerea totală se datorează tocmai încadrării monumentului în careul de brazi care, crescând, maschează locul. Prefectul dr. Ion Ţeicu insistă pentru refacerea monumentului şi punerea lui în valoare turistic-culturală. Refacerea e destul de târzie şi distrugerile umane plus erodarea rocii au dat o formă mai ciudată monumentului, iar inerentele transformări au adus piatra la aspectul vizibil astăzi.

După anul 2000, Asociaţia de Prietenie România-Austria, cu preşedintele Ioan Crăiniceanu şi vicepreşedintele Ionel Bota, directorul Centrului Cultural Teatrul Vechi Mihai Eminescu, are iniţiativa aducerii monumentului în parcul din faţa Bisericii Romano-Catolice şi, cu sprijinul administraţiei locale, a Biroului de Gospodărie Comunală condus de inginerul Alexandru Păsărică, a Biroului de Urbanism coordonat de arhitectul Constantin Matei şi a firmei lui Teodor Ardelean, într-o zi de sâmbătă, pe un vânt puternic, obiectivul este integrat circuitului cultural-turistic al oraşului Oraviţa. Placa memorială e alta decât cea originală şi textul a fost conceput de Tiberiu Lichtfuss şi Ionel Bota spre a reflecta, cât mai aproape de adevăr, realitatea istorică.
„ÎN AMINTIREA ÎMPĂRĂTESEI ELISABETA (SISI), PENTRU DRAGOSTEA ŞI ATAŞAMENTUL EI FAŢĂ DE ACESTE LOCURI, A FOST RIDICAT MONUMENTUL LA MARILA ÎN ANUL 1899, ŞI REAŞEZAT LA ORAVIŢA LA ANUL 2004″, textul fiind fiind cioplit în marmură şi în limba germană.