Chiar dacă mâncarea oferită de companiile aeriene pasagerilor nu are cea mai bună reputație, un australian care a testat sute de linii aeriene susține că a descoperit cel puțin câteva care își răsfață călătorii cu preparate demne de cele mai bune restaurante.
Nik Loukas a călătorit în ultimii patru ani cu sute de companii aviatice testând meniurile acestora și având parte de cele mai diverse experiențe culinare care i-au inspirat și ideea unui film documentar pe această temă. Nik lucrează în industria aeronautică, astfel că are des ocazia să zboare cu diverse companii aeriene, pe toate continentele. Potrivit propriilor declarații, în ultimii patru ani a zburat de peste 400 de ori, parcurgând peste 400 de mii de mile, echivalentul a 17 călătorii în jurul lumii.

Printre experiențele pozitive, Nik Loukas menționează meniul de la bordul companiei FlyNiki, o filială austriacă a Air Berlin, care pentru 14 euro i-a oferit cel mai bun șnitel de pui pe care l-a mâncat vreodată într-un avion, servit cu o garnitură de cartofi cu pătrunjel și o salată și urmat de un delicios mousse de ciocolată.

„De multe ori, mărturisește Nick, care își descrie experiențele culinare pe propriul blog, călătoresc înspre anumite destinații doar pentru a gusta preparatele de la bord. Recent, am zburat de la Paris la Taipei cu EVA Air doar pentru a încerca meniul Hello Kitty. Nu vă puteți imagina figurile celorlalți călători când am ales acest meniu conceput pentru copii. Toată lumea se holba la mine, iar mie îmi venea să intru, cum se spune, în pământ de rușine, ceea ce ar fi fost, să recunoaștem, cam greu, având în vedere că eram în aer, la câteva mii de metri înălțime.”

Despre această expriență, însă, precum și despre multe altele, cu preparate incredibile sau, dimpotrivă, groaznice, încercate la bordul diferitelor linii aviatice, Nick promite să ofere mai multe detalii în momentul lansării documentarului, la care a început deja să lucreze alături de o echipă de profesioniști.
