Scriitorul Codruț CONSTANTINESCU vă propune de această dată o călătorie în… trecut, răsfoind paginile revistei „Turismul popular”, editată în cumplitul deceniu al cincilea al secolului XX ca un „organ de propagandă și îndrumare turistică”.
Din întâmplare am descoperit într-o cutie cu ziare vechi, din perioada comunistă, cedată de un prieten care a reținut că la un moment dat mă bătea gândul să deschid un spațiu memorial local cu obiecte din comunism (inițiativă eșuată din lipsa sprijinului autorităților locale) revista „Turismul popular” cu subtitlul „organ de propagandă și îndrumare turistică al Confederației Generale a Muncii din R.P.R.”. Anul III, numărul 5, din mai 1951.
Răsfoirea ei are o semnificație aparte în aceste clipe dominate de cumplitul război din Ucraina. Pe prima pagină este publicată o fotografie cu oameni ai muncii la un miting comunist, încadrată într-un imens chenar roșu. Editorialul era dedicat zilei de 8 mai „Măreață Sărbătoare a POPORULUI NOSTRU”. Se împlineau trei decenii de la fondarea Partidului Comunist din România și chiar dacă era o revista de turism, momentul trebuia marcat festiv și propagandistic.
Revista oferă o imagine fidelă a transformării României în gubernie sovietică, modelul sovietic fiind aplicat ad literam în orice domeniu de activitate iar turismul nu avea cum să scape de această îmbrățișare sufocantă, criminală. Înainte de a se referi la aspecte care țineau de turism, revista oferea și imagini cu mobilizarea oamenilor muncii din R.P.R. în vederea semnării apelului pentru un pact al păcii. Pardon, Pact al Păcii. România comunistă și-a început existența sub spectrul Păcii, ucigând rezistenții din munți sau pe reprezentanții „claselor burghezo-moșierești” în Gulag și și-a finalizat-o clamând aceeași obsesivă lupta pentru pace, ucigând în decembrie 1989 demonstranții la Timișoara, Arad, Sibiu și București. O simetrie bolnavă.
Propaganda dorea să dovedească faptul că în noul regim și oamenii obișnuiți puteau avea acces la infrastructura turistică populară, nu ca înainte de 1947, când făceau turism doar clasele imperialiste (superioare). Vizitele erau totuși ghidate către obiectivele politice ale regimului, precum excursia obligatorie către Închisoarea Doftana. „O zi de primăvară 1951. Trenul special C.G.M. cu excursia muncitorească părăsește gara Orașului Stalin plecând spre Doftana. Drumul străbate frumoasă Vale a Prahovei pe a cărei șosea, curată și netedă, aleargă camioane încărcate. Dela un capăt al altul, trenul răsună de cântece române și maghiare ale tovarășelor noastre de drum, de cântece muncitorești, de cântecele Păcii. La Câmpina trenul o ia pe linia laterală și ajunge curând la gara Telega. Sus pe deal, apare Doftana”. Mecca comunismului românesc. I. Chiriac, corespondentul organului “Flacăra Păcii” din Orașul Stalin (Brașov) încheia apoteotic „Suprema jertfă a eroilor uciși la Doftana este un izvor nesecat din care țășnește eternă și vie, forța de neînvins a socialismului și Păcii.”
Alte titluri, în diagonală „Să participăm cu toții la serbările câmpenești”, „O corespondență inedită din China Nouă” (căci lumii comuniste încă nu-i venea să creadă că Mao și compania lui de asasini învinseseră în cadrul războiului civil și proclamaseră la 1 octombrie 1949 Republica Populară, aducând în lagărul comunist cea mai populată țară a momentului) „Pe drumuri noi în Munții Gurghiului”, „Noi cadre turistice la Arad. Elevii cursului de conducători de excursii au început aplicațiile practice” (este vorba despre școlirea – la seral – a noilor ghizi – 21 de muncitori și 20 de elevi ai școlii tehnice textile din Arad – care știm bine că trebuiau să fie și buni informatori ai Securității, după model sovietic) „Școala de alpinism de iarnă al (!) C.G.M. dela Bâlea-Lac”, „Purtați grija marcajelor”(teza mea este că avântul montagnard începând din anii 1950, construirea de poteci, marcaje, refugii, cabane avea o strânsă legătură cu dorința regimului bolșevic de a pătrunde în cele mai izolate locuri din munți, vârfuri, peșteri, luminișuri, unde se ascundeau membrii Rezistenței anticomuniste, uneori securiștii deghizându-se în nevinovați turiști). „Serbarea câmpenească organizată în cinstea zilei de 1 mai la pădurea Andronache”. Cea mai servilă activitate turistică era ascensiunea spre Vârful Omu din Bucegi în stea, după model sovietic. Oamenii muncii își începeau ascensiunea spre (un) vârf pornind din cinci direcții diferite, câte unghiuri are și steaua roșie, la care participau 152 de „sportivi-turiști”. Coperta a patra era ocupată cu o fotografie a unei competiții de ciclism, intitulată Cursa Scînteii. Era începutul turismului comunist, căci populației complet privată de posibilitatea de a călători în afară granițelor țării, care erau închise, trebuia să i se ofere o alternativă. Nu ar strica să ne întoarcem din când în când gândul la aceste realități atunci când ne plângem că la granița dintre Bulgaria și Grecia am fost nevoiți să așteptăm o oră și cinci minute sau când cursa spre Dublin pleacă cu o întârziere de treizeci de minute!