311 trepte până în cerul Londrei

Am urcat o groază de trepte atât în Londra cât şi în oraşele universitare pentru a admira mai bine panorama care, cum altfel, este încântătoare. În plus, şi preţul pentru o astfel de escaladă este rezonabil (undeva în jurul a 5 lire).

În Londra ne-am strecurat în The Monument care, conform micii bucăţi de carton care ne-a fost oferită la plecare, un certificat simpatic care atestă că posesorul a urcat 311 de trepte, a fost ridicat între 1671 și 1677 pentru a marca reconstrucţia Londrei după devastatorul incendiu din 2 septembrie 1666.

Care a fost stins abia pe 5 sptembrie, după ce a distrus o mare parte din the City. „Chiar dacă nu au fost multe pierderi de vieţi, incendiul a dus la încetatea oricăror activităţi, mii de case fiind distruse, precum şi a sute de străzi, clădiri publice, biserici şi Catedrala Sf Paul. Singurele clădiri care au rezistat au fost cele din piatră, precum Sala Guildelor. În timpul efortului de reconstrucţie s-a decis construirea unui monument în amintirea Marelui Incendiu chiar în locul de unde el a izbucnit. Sir Christopher Wren, care a fost numit de regele George al II-lea supraveghetor şef al efortului de reconstrucţie, fiind şi arhitectul Catedralei Sf Paul, şi prietenul său, dr. Robert Hooke, au conceput o columnă dorică impozantă în tradiţia antică.”

Structura are 311 trepte şi se ridică la o înălţime de aproape 61 de metri şi a suferit un proces de restauraţie care a costat suma de 4,5 milioane lire. Totuși, panorama Londrei din această poziţie merită, fără îndoială, efortul de a urcă atâtea treptete în condiţiile în care alţi turişti se înghesuie să coboare. Este nevoie de diplomaţie şi răbdare dar, nu ştiu cum se întâmplă, nimeni nu este deosebit de nervos în această lume anglo-saxonă (poate doar caustic sau ironic, dar nu bădăran).

 

Despre parcurile din Londra poţi scrie zeci de pagini şi dacă turistul se aşteaptă cumva la această concentraţie de monumente, statui, muzee, totuşi este oarecum nepregătit pentru marile parcuri londoneze, de la Green Park la Regent Park sau Hyde Park (unde am stat la o terasă şi am băut o bere).

 

La Buckingham Palace era forfotă mare, probabil avea loc vreun eveniment mondeno-elitist, primea Regina: poliţie multă, chiar călare, convoaie sepepizate.M-am amuzat. Mergând către Hyde Park şi aşezându-ne pe iarbă pentru a ne desfăta din două delicioase sandviciuri de 5 lire bucata, cumpărate de la toneta chic de la intrarea în fabulosul parc, am observat cu amuzament cum cârduri-cârduri de aristocraţi pedanţi în frac, joben, doamne în rochii şi pălării vetuste se îndreptau agale către recepţia de la Buckingham şi mă gândeam răutăcios „Dom’le, într-un astfel de moment IRA ar fi putut produce cele mai grele pierderi Imperiului Britanic”. Dar au avut milă, au aruncat în aer cetăţenii simpli, indiferent dacă erau în puburile din Birmingham sau în ţinută militară, detaşaţi prin Ulster.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.