Aflata la doar 9 km de orasul Targu Neamt, in mijlocul unei paduri, Manastirea Agapia este vizitata anual de mii de turisti, cuceriti de frumusetea locurilor si linistea pe care o gasesc aici, dar si de frescele realizate de Nicolae Grigorescu in perioada 1858-1861.
In realizarea acestora, artistul s-a inspirat din compozitiile pictorilor renascentisti, insa pentru figurile de sfinti Grigorescu s-a folosit de chipurile taranilor si tarancilor din satele vecine, de cele ale calugaritelor de la manastire sau ale vizitatorilor. In chip de semnatura a lucrarii Grigorescu i-a dat proorocului Daniil chipul sau.
Vizitand Agapia veti gasi aici si casuta cu cerdac in care scriitorul Alexandru Vlahuta locuia cand venea in vizita la manastire la sora sa, Elisabeta Strajescu. Transformata in 1966 in muzeu memorial, casa gazduieste mobilier original si obiecte personale ale familiei Vlahuta, precum si fotografii, scrisori si carti care releva aspecte semnificative din viata si creatia cunoscutului scriitor.
Manastirea este astazi una dintre cele mai mari de maici din Romania, avand 300-400 maici si aflandu-se pe locul doi ca populatie după Manastirea Varatec, iar pe langa ea functioneaza singurul seminar de fete din zona Moldovei, Seminarul Teologic Monahal „Sfanta Cuvioasa Parascheva”, infiintat in vremea patriarhului Justinian Marina.