Londra, impresii de calatorie (10)

Cum după o astfel de experiență poate fi traumatizant să revii prea brusc cu picioarele pe pamânt, ce-ar fi să încercați, la întoarcerea la Londra, să priviți orașul de la înălțimea celor 135 de metri ai giganticului Eye of London?
IMG_4713
Construit în șapte ani pentru a marca intrarea în mileniul al treilea, Ochiul Londrei a devenit unul dintre simbolurile Marii Britanii moderne. În fiecare an milioane de oameni urcă în capsulele acestei roți uriașe pentru a admira capitala britanică dintr-o perspectivă inedită în cele 30 de minute cât durează o rotație.
IMG_4676
Văzut de sus, orașul este la fel de impresionant și greu de cuprins dintr-o privire, dintr-o vizită de câteva zile ori dintr-un reportaj. În orice direcție ai privi, descoperi alte obiective care merită vizitate.
IMG_4686
Big Ben și Palatul Parlamentului, Trafalgar Square și Piccadillly Circus, Tower Bridge sau Abbey Road, Brick Lane și Globe Theater, Muzeul Statuilor de Ceară, Podul Mileniului și celebrul magazin Harrods, reședința premierului britanic de pe Downing Street sau Camerele de Război ale lui Churchill sunt doar câteva dintre atracțiile care merită în egală măsură atenția vizitatorilor și fac din Londra orașul în care nu te plictisești niciodată și în care vei găsi întotdeauna o mie de motive să revii.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.