Primăvara (de) la Praga și poveștile Orașului de Aur

Probabil una dintre cele mai fascinante jucării inventate vreodată, caleidoscopul ne-a încântat tuturor copilăria. Este imposibil să nu vă fi jucat măcar o dată privind prin acest ochean magic în care, printr-un sistem ingenios de oglinzi, cioburile de sticlă prind viață și se metamorfozează în bijuterii neprețuite.

Inspirat de același principiu, Radúz Činčera, unul dintre cei mai importanți cineaști cehi, a conceput un caleidoscop cinematografic în care, pe un glob optic uriaș, cu diametrul de 70 de metri, imaginile se „sparg” și se multiplică aidoma bucăților de sticlă colorată. Am văzut  o astfel de proiecție cu imagini din Praga acum două primăveri. Efectul este uimitor, iar sunetele care acompaniază proiecția subliniază și punctează fiecare moment al acestei experiențe, ce sintetizează în imagini și muzică o călătorie miraculoasă prin istoria și anotimpurile Orașului de aur.


Praga însăși este de altfel o experiență multisenzorială, căreia, asaltat de sunete, culori, imagini și arome, îți este aproape imposibil să-i reziști. Poate că nici nu trebuie s-o faci, fiind preferabil să te lași sedus de farmecul ei și să te bucuri în voie de toate frumusețile strânse aici.
Podul Carol, Ceasul Astronomic, Palatul Praga sau  Cartierul Evreiesc sunt însă doar câteva dintre giuvaerurile orașului de pe Vltava. Dincolo de ele, adevăratul său tezaur sunt… poveștile care învăluie fiecare dintre aceste obiective.


Relatări ale unor întâmplări reale sau pur și simplu invenții scornite pentru a delecta audiența, ele fac parte din profilul orașului și îi conferă acestuia identitatea, particularizându-l și făcându-l atrăgător pentru turiști din lumea întreagă, fie că e vorba de locul unde s-a născut Golemul, protectorul Cartierului Evreiesc, de statuia aducătoare de noroc a Sfântului Ioan Nepomuk de pe Podul Carol ori de „cel mai frumos ceas medieval din lume”, atât de frumos încât mai marii orașului i-au scos ochii meșterului care l-a construit, de teamă să nu le facă altora vreun ceas asemănător.


Fiecare casă de pe celebra Uliță de Aur are povestea ei, Castelul Praga are și el poveștile sale, iar străzile și clădirile din oraș sunt la rândul lor pline de istorisiri, astfel încât după ce le faci turul te simți ca și cum ai fi ascultat într-o singură zi toate poveștile celor 1001 de nopți: entuziasmat și amețit, surescitat și copleșit de atâtea personaje și întâmplări încântătoare, care par să-și fi dat toate întâlnire în Orașul celor 100 de turnuri, atrase la rândul lor de faima și minunățiile acestuia.


Și-ți spui atunci așa, că dacă ele, personajele de poveste, nu-i pot rezista, cum am putea-o face noi? Și te lași sedus de Praga, orasul a cărui primăvară îți răscolește sufletul atât de năvalnic că la plecare nici nu mai poți spune cât din tine ai lăsat acolo și cât din Praga ai luat cu tine!

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.