Turiștii aflați în acest weekend la mare au ocazia să participe la cea de-a cincea ediție a Festivalului Antic Tomis, ai cărui organizatori promit numeroase surprize, de la ateliere de reconstituire istorică până la spectacole de teatru și defilări ale trupelor militare și civile.
La ediția din acest an participă cinci asociații de reconstituire istorică: Terra Dacica Aeterna (Cluj), Garda Apulum (Alba Iulia), România – Dacia Casa Noastră (Constanţa), Nimfele Dace (Zalau) și Scythia Minor (Dobrici, Bulgaria).
Festivalul, care se va desfășura în Parcul Tăbăcărie din Constanța, debutează vineri, 26 august, la ora 12.00, cu ateliere de reconstituire istorică, demonstraţii tactice, antrenamente militare cu public, teatru pentru copii şi alte evenimente, urmate de parada trupelor militare şi civile pe traseul: Parcul Arheologic Constanța (intrarea de pe Bd. Ferdinand) – Prefectura Constanţa – Bd. Tomis – Statuia “Lupoaica” – Piaţa Ovidiu, începând cu ora 17.00. La ora 17.30 va avea loc ceremonia de deschidere în Piaţa Ovidiu, iar la ora 19.00 Parcul Tăbăcărie va fi scena reconstituirii unei bătălii între daci şi romani.
În ziua a doua, sâmbătă, 27 august, de la ora 10.00, vizitatorii vor putea participa din nou la atelierele de reconstituire istorică din Parcul Tăbăcărie. Între orele 15.00-16.00 va avea loc un spectacol de teatru pentru copii, urmat de demonstraţii tactice şi antrenamente militare cu public. La ora 19.30 se va desfăşura o paradă antică în staţiunea Mamaia, pe traseul Piaţeta Cazino – Piaţeta Perla, unde spectatorii vor putea asista la o piesă de teatru antic – “Antigona” de Sofocle.
Ziua a treia, duminică, 28 august, va începe la ora 10:00, cu atelierele de reconstituire istorică, demonstraţii tactice, antrenamente militare cu public. La ora 15.00 va avea loc ceremonia de închidere, după care vor continua atelierele de reconstituire istorică, până la ora 21.00. Toate activităţile din ziua de duminică se vor desfăşura în Parcul Tăbăcărie.