„Descoperă! Învață! Inspiră!” – acesta este îndemnul organizatorilor adresat tuturor celor care în acest weekend vor lua cu asalt Sinaia pentru a participa la o nouă ediție a Festivalului „Sinaia Forever”.
„Am căutat cu fiecare ediție o temă nouă, o altă poveste și am conceput un program prin care să arătăm că festivalul de la Sinaia nu înseamnă doar terase și concerte. Sinaia Forever este un festival care te provoacă să îi descoperi toate surprizele, care îți dă prilejul să înveți lucruri noi și care îți oferă de fiecare dată inspirație” – susțin organizatorii evenimentului care atrage la Sinaia în fiecare toamnă zeci de mii de turiști.
Amatorilor de descoperiri, organizatorii le lansează invitația de a descoperi Sinaia de-a lungul timpului, vizitând Muzeul orașului Sinaia și Casino Sinaia, de a participa la atelierele creative și de știință distractivă în Orășelul Cunoașterii, dar și de a descoperi tainele meseriei de la reprezentanții Pompierilor, ai Jandarmeriei Române și ai Salvamontului.
Cei care vor să învețe lucruri noi pot afla de la cei mai iscusiți meșteșugari cum să transformi lemnul, sticla, lutul și alte materiale în obiecte decorative, pot exersa pașii de dans în cadrul cursurilor susținute în aer liber de profesioniști ori pot urca pe un panou de escaladă asistați de o echipă de cățărători.
Cât despre cei aflați în căutarea inspirației, pentru aceștia orașul, actorii, artiștii, magia, teatrul, baletul, jocurile pentru copii și expoziția de flori vor fi tot atâtea surse de inspirație pe parcursul celor trei zile de festival.
Potrivit programului, disponibil în galeria foto, vineri, de la ora 18,00, va avea loc parada de deschidere, la care vor participa personajele ce fac parte din povestea acestei ediții, însoțite de fanfară. Printre cei care vor cânta anul acesta la Sinaia Forever se numără Vlad Miriță, Grimus, Adda, Faydee, Nopame Feat. Petra, Filarmonica Metropolitană București, Zoli Toth Project, Ovidiu Lipan Țăndărică, Formația 10 Prăjini și Holograf. De asemenea, trupa Crispus va oferi un spectacol cu flăcări completat de artificii. La toate activitățile, promit organizatorii, accesul este gratuit.
Evenimentul de la Sinaia presupune, însă, și o serie de restricții de circulație:
- Traficul va fi restricționat pe arterele din oraș începând de vineri, 02.09.2016, orele 10.00, până duminică, 04.09.2016, orele 20.00;
- Circulația rutieră va fi restricționată parțial pe B-dul Carol I, între intersecția cu B-dul Republicii, până la intersecția cu strada Aosta, și total între intersecția cu strada Aosta până la intersecția cu strada Gării;
- Pe strada Spatar M.Cantacuzino se va circula în sens unic dinspre str. Aosta către str.Mănăstirii;
- Pe tronsonul B-dului Carol I cuprins între strada Aosta si B-dul Republicii circulația va fi organizată în sens unic, pe o singură bandă, în lățime de 3.5 m dinspre B-dul Republicii, către str.Aosta;
- Frasinului și str. Piata Unirii vor fi închise circulației rutiere, fiind permis numai accesul riveranilor și autovehiculelor de intervenție (Politie, Pompieri, Salvare);
- O.Goga va fi închisă circulației rutiere, fiind permis numai accesul riveranilor și autovehiculelor de intervenție (Politie, Pompieri, Salvare);
- Pe str. Aosta de la intersecție cu B-dul Carol I, până la intersecția cu str. Spatar Cantacuzino se va circula în sens unic pe sensul de urcare;
- Pe b-dul Ferdinand se va circula în ambele sensuri până la intersecția cu B-dul Carol I, conducatorii auto care intentionează să intre în stațiune vor fi îndrumați să facă acest lucru pe ruta str.Gării, DN1, viraj dreapta la km 122, B-dul Republicii;
Pe întreaga perioadă de desfășurare a evenimentului transportul public local va fi deviat, iar stațiile de pe traseele afectate vor fi desființate temporar.
Mai multe informatii găsiți și pe www.sinaiaforever.ro și pe https://www.facebook.com/primariasinaia