Praga, Orasul de Aur sau Orasul celor O suta de turnuri, este in acelasi timp si o veritabila capitala a muzicii. Pentru melomani, de pilda, patronul spiritual al capitalei cehe este compozitorul Antonin Dvorak. Mozart era de asemenea deseori oaspetele orasului, unde de atfel s-a pus in scena, in premiera absoluta, chiar sub bagheta sa, faimoasa opera Don Giovanni.
Cu o asemenea traditie, nu e de mirare ca praghezii adora muzica, iar o incursiune pe strazile sau podurile orasului va va da ocazia sa ascultati o multime de muzicieni talentati, fie locali, fie veniti din toate colturile lumii sa-si caute un rost aici.
Iar daca muzica lor va reusi sa va emotioneze, nu uitati ca va puteti arata aprecierea nu doar aplaudandu-i, dar si cumparandu-le discurile care, odata ajunsi acasa, va vor ajuta sa va amintiti, de fiecare data cand simtiti nevoia, sunetele minunate ale Orasului de Aur.