Tot ce trebuie să știm despre Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Filipeștii de Pădure

Prin amabilitatea colaboratoarei noastre, Luiza Bunbănac, vă oferim un material complex despre Biserica de la Filipeștii de Pădure, văzută din perspectiva inovaţiilor arhitecturii bisericilor din secolul al XVII lea din Muntenia. Îi mulțumim autoarei, iar dv. vă dorim lectură plăcută.

Inovaţiile arhitecturii bisericilor din secolul al XVII lea din Muntenia si modul de reflectare al acestora in Biserica de la Filipeştii de Pădure

In Muntenia secolului al XVII lea se creaza un peisaj artistic coerent şi unitar, ce a fost considerat ca aparţinând primului stil “muntenesc” sau” romȃnesc”, pregatit de secolul al XVI lea, cu monumente numeroase ce vor sta la baza viitoarei vȃrste a arhitecturii Munteniei şi Olteniei, o prefaţa a stilului brȃncovenesc.[1] Numeroasele ctitorii ale timpului,  ce stau mărturie şi  în cronicile călătorului sirian care a ajuns in Tara Romaneasca in anul 1653, Paul din Alep, au făcut să se vorbeasca despre acestea ca fiind   înrudite stilistic, dar şi exprimȃnd un înreg program ideologic explicabil în vremea luptelor antiotomane.

În lucrarea de faţa mi-am propus să analizez inovaţiile arhitecturii bisericilor din secolul al XVII lea din Muntenia şi modul în care acestea se regăsesc la Biserica din Filipeştii de Pădure, Judeţul Prahova.

Sursele textuale pe care le-am avut in vedere sunt lucrarea lui Nicolae Ghika Budeşti, “Evoluţia arhitecturii în Munteia si Oltenia”, secolul al XVII lea, partea a III a, lucrarea lui  Alexandru Tzigara Samurcaş, “Biserica de la Filipestii de Pădure”, lucrarea  lui Vasile Draguţ, “Arta Brancovenească” si lucrarea lui Razvan Theodorescu, “Civilizaţia romȃnilor intre medieval si modern”.

Cel mai adesea, secolul al XVII lea este dominat de figura lui Matei Basarab şi de mişcarea cărturărească aliniată la cultura eurpeană şi occidentală care duce la apariţia unor noi civilizaţii artistice unde procuparea esenţiala era formarea unui stil artistic necesar noii civilizaţii.[2]

Arta arhitecturală bisericească si cea laică din secolul al XVII lea, este o continuare, la proporţii si valenţe sporite, a celei din secolul al XVI lea.

Considerat de către arhitectul şi istoricul romȃn Nicolae Ghika Budeşti, o perioadă de tranziţie arhitecturală, de la un stil vechi (considerat cel al secolul al XVI lea), catre o reimporspatare a artei decorative, prin patrunderea tehnicilor orientale si occidentale in secolul al XVIII lea, secolul al XVII lea, poarta caracteristicele stilului celui mai romȃnesc dintre toate.[3]

Versiunile monumentale de la începutul secolului al XVII lea, în Muntenia, păstrează tradiţia veche a planimetriei de tip bizantin (plan in formă de cruce greacă fără abside laterale, cu turla pe naos ), al celui de tip sȃrbesc din Valea Moraviei (plan treflat cu turla pe naos), de tip sȃrbesc cu decoraţie armenească (plan treflat cu turla pe naos si doua turle pe pronaos, cu decoraţie exterioară de tip armenesc, ce va dispărea in secolul al XVII lea odata cu înlocuirea cărămidei cu piatra).

Către mijlocul secolului al XVII lea, odată cu domnia lui Matei Basarab asistăm la introducerea unor elemente noi, in arhitectura bisericeasca.

Mărirea suprafeţei bisericilor prin adăugarea pridvorului a fost o soluţie arhitecturală pe care o întalnim şi la Biserica din Filipeştii de Pădure. De regula, pe faţada de vest, pridvorul este deschis cu arcade pe stȃlpi de cărămidă, asezat in faţa bisericii. Arcadele pridvorului sunt înguste pentru a se putea trece printre ele, in dreptul uşii de la intrare, deschiderea este mai larga şi mai joasa, iar deasupra sa se gaseşte o arcadă oarbă, în care este reprezentat hramul bisericii.

O apariţie mai rară este tipul de pridvor poligonal ce poartă desupra sa o clopotniţa aşa cum regăsim la Filipeştii de Pădure, Ludeşti, Jitianu. Istoricul de artă Alexandru Tzigara Samrucaş argumenta că avem de-a face la biserica de la Filipeştii de Pădure  cu o tipologie importata din Italia, anume o imitaţie a campanilelui.

Nota de unicitate şi noutate pe care o întȃlnim la Biserica din Filipeştii de Pădure in ceea ce priveşte dispunerea pridvorului este colonada asezată  in cerc şi adosată de peretele bisericii, coloanele sunt legate între ele prin acruri cu vȃrf şi trasate fără o simetrie. Acestea stau pe un postament înalt înterupt în dreptul intrării. Partea inferioara a pridvorului  este reprezentată printr-un plan neregulat, alcătuit din 8 coloane dintre care 2 sunt angajate de zidurile bisericii. Bolta pridvorului este o calotă sferica. În partea superioara a pridvorului este un plan poligonal decagonal, format din 4 coloane cu arcuri in retragere.

Analizat din prisma legăturilor arhitectonice in raport cu zidăria bisericii, atȃt Nicolae Ghika Budeşti cȃt si Alexandru Tzigara Samrucaş, presupun  că pridvorul de la biserica din Filipestii de Pădure, ar fi fost adăugat in urma construirii bisericii, fapt confirmat si de reprezentarea  ctitoriei cu acest pridvor  in tabloul votiv aflat pe peretele de vest la intrarea in biserică.

Însa, observaţia lui Alexandru Tzigara Samurcaş, este că, totuşi, acest pridvor ar fi contemporan cu construcţia bisericii, prin existenţa soclului în acelaşi plan, atȃt in biserică cȃt şi la pridvor. Mai mult, existenţa scării care duce către pridvor in interiorul bisericii, indică faptul ca acesta ar fi fost prevazut de la început in planul general.Constrirea acesteia in zidul din interiorul bisericii, este o particularitate, avȃnd în vedere ca la majoritatea biserilor, scara era constrita in exterior.

Un alt element inovator introdus  în secolul al XVII lea in Ţara Romȃnească este apariţia bisericilor cu un trun clopotniţa ridicat deasupra pronaosului.

Originea acestei dispoziţii se pare ca s-ar găsi in Orient la Mesembria in Pensula Balcanică la Stenimachos şi în Serbia în secolul al XVI lea la unele biserici pe Valea Moraviei de la Kruševac, Kalenić si Pavlica.

O clopotniţa a existat la origine şi la biserica Manăstirii Cozia, de genul celei de la Kruševac, fapt confirmat cu ocazia lucrărilor de reconstruire a bisericii unde s-au găsit sub acoperiş urmele zidurilor acestui turn, care era pătrat in plan.[4]

In cazul bisericii de la Filipeştii de Pădure existenţa  clopotniţei  asezată pe pridvorul bisericii ce are forma unui foişor poligonal pe stȃlpi, este o particularitate, motiv pentru care exista presupunerea că acesta ar fi fost adaugat posterior construirii bisericii.

În această epocă se introduce în interiorul bisericilor un zid desparţitor, format din deschideri în arcade pe stȃlpi, ce înlocuieşte uşa existentă din secolul al XVI lea. Cercetările au dovedit că această dispoziţie ar fi existat înainte de secolul al XVII lea, la biserica din Mihai-Voda din Bucureşti, ridicată in anul 1594. Acest element este prezent la inceput in Munteia, urmȃnd să se extinda in cursul secolului al XVII lea în Moldova.

La biserica de la Filipeştii de Pădure, pronaosul este despărţit de naos printr-un perete care se sprijină pe doi sȃlpi de piatră prin intermediul a trei arcade in forma de semicerc. Pătrunderea acestei dispoziţii în Muntenia este legată de  Biserica Stelea din Tȃrgovişte, raspȃndită apoi şi la Biserica Sfinţii Împăraţi din Tȃrgovişte, Sfȃntul Nicolae din Tȃrgovişte şi Biserica Doamnei. Această soluţie arhitecturală pare să fi fost folosita in secolul al XVII lea pentru a înlocui uşa dintre pronaos şi naos, regula generală în Muntenia şi Moldova conform ritului ortodox. Înca nu avem dovezi cu privire la originea acestui tip de dispoziţie, însa în secolul al XVII lea se raspȃndeşte foarte mult.

În secolul al XVI lea principalul  material folosit la construirea bisericilor,   îl reprezintă cărămida de diferite calitaţi, lucrată în mod îngrijit, cu zidărie de bună calitate, fără a fi făţuită şi cu  muchii regulate.

Secolul al XVII lea păstrează acelaşi material, deşi procedeele de lucru diferă foarte mult: în unele cazuri cărămida nu este propriu-zis rostuita, este slabă, defectuos lucrată acoperită cu o tencuială groasă de mortar de var.[5] Nu avem dovezi referitoare la momentul in care aplicarea tencuielii pe faţadele bisericilor ar fi fost întrebuinţata, fie din cauza faptului ca la origine multe dintre acestea nu le-au deţinut, fie că exista monumente în care cărămizile sunt de o calitate inferioara, slabă, ceea ce a condus la necesitatea tencuirii lor de la început (Biserica Domneasca din Tȃrgovişte şi Biserica de la Brebu).

Aceste aspecte conduc către ideea că în această perioadă au lucrat mai multe “şcoli” pe provenienţa diferită, iar un argument în plus la această afirmaţie ar fi acela că o serie de planuri ale bisericilor de secol XVII din Muntenia sunt defectuos trasate, cu laturi inegale, asimetrice, cu unghiuri diforme cum sunt cele de la Ludeşti şi Plumbuita, in comparaţie cu altele simetric executate. Din punct de vedere constructiv si biserica de la Filipestii de Pădure prezintă anumite aspecte legate de asmiterie si disproporţionalitate: astfel partea exterioară a naosului nu este de aceeaşi lungime pe ambele parţi ale bisericii, arcadele faţadelor au o distribuiţe inegală, bolţile absidelor sunt neregulate, iar laturile poligoanelor absidelor nu sunt egale.[6]

Piatra este rar întrebuinţată la inceputul secolului al XVII lea, aceasta apare numai la chenarele ferestrelor şi ale uşilor, fără relief, simpla, cu profiluri drepte. Odata cu domnia lui Şerban Cantacuzino, încep să ia amploare primele pridvoare pe stȃlpi de piatră dintr-o singură bucată, cu capiteluri şi base profilate, mici console cu forme geometrice rectiliniare, de origine arabă, ce par a fi inspirate de la stȃlpii pronaosului Bisericii Sfȃntul Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş. Plastica decorativă este uiformă in ceea ce priveşte elementele ce o compun: firidele, arcaturile, brȃurile, cornişele, sunt fie îmbrăcate in cărămidă aparenta sau tencuite in mai multe straturi.

Firidele si arcaturile sunt prezente in două registre suprapuse, urmȃnd principiul moştenit din Bizanţ, sau urmează principiul decorativ moştenit de la şcoala armenească şi introdus in Ţara Romȃnească de meterii care au lucrat la biserica Mȃnăstirii Dealu şi Biserica Episcopală Curtea de Argeş.

O particularitate arhitecturală o intȃlnim la uşile şi ferestrele bisericilor. La începutul secolului,  acestea au chenare de piatră cioplită mai tȃrziu adaugȃdu-li-se porfiluri liniare simple, (Biserica Domnească din Tȃrgovişte), acuri, acolade in secţiuni profilate la uşi. Un nou tip de chenar la uşi si ferestre ne vine din Moldova, derivate din arta gotică : la ferestre arcele sunt in ogiva sau platbandă dreaptă cu colţurile aduse in formă de console, sau decorate cu pietre înflorate formȃnd rinceau-uri, motive decorative sculptate ce anunţă noul stil. Secolul al XVII lea este ultimul în care se foloseşte cărămida aparentă de origine bizantină şi ultima epocă unde întlanim firide, arcadele construite din cărămizi rotunjite, formȃnd un ciubuc. Către sfȃrşitul secolului al XVII lea, se întȃlnesc pe suprafaţa tencuielii exterioare, un nou tip de decoraţie, din stucatură cu relief slab, ca la biserica Fundenii Doamnei, motivele decorative fiind de origine orientala, venite din zona Asiei, anunţȃnd în acest fel şi deschiderea către o artă decorativă mult mai elaborată.

Planul architectural al Bisericii de la Filipeştii de Pădure, este unul obişnuit şi respectă dispoziţia planului treflat de moştenire sȃrbească,(pronaos, naos, absida si abside laterale). La bază, clădirea este asezată pe un soclu despărţit de partea superioră printr-un şir de cărămidă dispusă in colţuri precum dinţii de fierăstrău.

Plastica decorativă a Bisericii de la Filipeştii de Pădure este descrisă de către istoricul N.Ghika Budeşti, ca fiind prezenta in două registre  in arcade oarbe, desparţite printr-un bȃru orizontal; in registrul inferior intȃlnim arcade largi si înalte, în cel superior mai înguste. Brȃul, destul de lat este compus din cărămizi dispuse în dinţi de fierăstrău şi un ciubuc întreit deasupra. Partea inferioară a clădirii este împodobită de arcade oarbe. Cornişa se compune dintr-un dublu ciubuc si desupra lui patru rȃnduri de cărȃmizi asezate pe lat şi în dinţi de fierastrău. Pronaosul este  de formă patrată si  boltit în semisfera. Lumina pătrunde în pronaos din partea de sud, prin cele trei ferestre, în partea de nord peretele adăpostind scara ce urcă spre clopotniţa. Ferestrele  au chenare din piatră sculptata, după modelul celor moldoveneşti, arcurile superioare sunt in acoladă.Uşa de la intrarea în biserică are un chenar bogat sculptat în riceau-uri. Modelul  inspirat din decoraţia armenească la biserica din Filipeştii de Pădure, prezintă o particularitate nouă in acest secol, şi anume formele florale sunt mai rotunjite şi bine modelate, această decoraţie apropiindu-se ca tehnică de ceea ce avea să anunţe secolul al XVIIIlea, stilul nou. Deschiderea portalului vestic, subliniată de o baghetă ingustă, deasupra căreia este cioplită pisania, este inchisă într-un cadru decorat cu vulturul cantacuzin cu două capete şi vrejuri de ramuri spiralate.

Stâlpii de piatră din interior sânt frumos sculptaţi cu motive arabe, reprezntând flori de crin stilizat., motivul regăsindu-se la Biserica Episcopală din Curtea-de-Argeş, Biserica Doamnei si Biserica Cotroceni. Capitelul coloanei este pătrat compus din mai multe ciubuce si deasupra un sir de ove prelungite.Tablia capitelului este foarte largă iar soclul este profilat si alcătuit dintr-un pătrat cu aceeaşi proporţie ca şi tablia capitelului. Fusul coloanei are acelaşi diametru peste tot. Iconostasul din lemn sculptat mai pastreaza doar usa imparateasca, si stlapii, usile laterale au disparut.

Remarcam bogatia sculpturala a usii imparatesti, ce prezinta o ornamentatie formata din flori, frunze si animale sculptate , iar in partea superioara intre accolade intalnim stema cantacuzineasca flanca de doi delfini cu solzi si coada stilizate, elementele decotative occidentale imbinandu-se cu cele de tip persan, raspindit in secolul XVII, dar mai ales in secolul XVIII.Partea superioara a iconostasului prezinta doua randuri de arcade in care sunt prinse icoanele. Iconsotasul este incoronat cu o cruce pe care este pictat Mantuitorul, iar la baza sunt reprezentati doi delfini inaripati din gura carora se inalta icoane.

Mergȃnd pe linia lui Gabriel Millet in L’École  Grecque dans l’architecture byzantine, p.59, bolţile bisericilor de secol al XVII lea, urmeazȃ aceleaşi forme ca cele din secolul al XVI lea, însă spre sfȃrşitul secolului asistăm la inlocuirea bloţilor cilindirice “en berceau”, (in leagan), prin calote sferice pe pandantivi desparţiţi prin arcuri pe console.Asistăm acum la variaţii ale planurilor bolţilor naosului  de la cel simplu (vechiul sistem sȃrbesc),  (Arnota, Golesti) la planul complex de factură constantinopolitană Biserica Domneasca din Tȃrgovişte.  Însa există şi biserici care prezintă un plan intermediar între cele două, iar originea acestei dispoziţii o găsim la Biserica Episcopală de la Curtea de Argeş. Către sfȃrşitul secolului al XVIIl lea, bolţile pridvoarelor sunt caracterizate de forma  calotelor  sferice înalte despărţite prin arcuri transversale, sprijinite pe console. Acestea fac parte din stilul nou, şi, deşi aparţin secolului al XVII lea ele  ilustrează evoluţia formei bolţilor de la pridvoare.

La Biserica de la Filipeştii de Pădure in naos, ni se infăţiseaza o bolta cilindrică de 2.70 m largime, naosul este absidat, cu turlă Isus Pantocrator, susţinerea tamburului turlei se realizează prin pandantivi pe arce duble, ce se descarcă pe stȃlpi  . Turla, cilindrică în interior, este acoperită de o cupolă semisferică.

Secolul al XVII lea este acela in care Renaşterea începuta in Occident înca din secolul al XV lea, pătrunde şi în Ţara Romȃnească către sfȃrşitul lui. Sub domnia lui Constantin Brȃncoveanu,  secolul al XVIII lea, arta decorativă va strecura elemente occidentale din Italia, cu tehnica orientală venită din Veneţia, ce conduce la concluzia că pătrunderea acestora este prin intermediul meşterilor italieni cum este de exemplu Giorgio Pesena Levin  , sau din comerţul produselor fabricate în Italia cum ar fi stofele, brocardurile, mobila. Influenţa artei renascentiste va fi aproape nulă in Ţara Romȃnească, prezenţa ei este mult mai mare in Moldova, unde pătrunde din Polonia sau Galitia.

In incheiere voi reveni asupra ideii ca secolul al XVII lea prezintă unele inovaţii arihitecturale, respecta in mare parte stilul vechi al secolului al XVI lea, fara prea multe influenţe din afară, fapt ce ne determină sa considerăm ca acesta este cel mai romȃnesc veac.

In ceea ce priveşte elementele regăsite la Biserica Filipeştii de Pădure, in afara carcterului sau original dat de pridvor, întȃlnim aici elemente de tranziţie către o artă decorativă mult mai elaborată, cea a scolului al XVIII lea.

 

Bibliografie:

Dragut, Vasile, Arta Brancoveneasca, Editura Meridiane, 1971

Ghika Budeşti, Nicolae ‘ Evoluţia Arhitecturii în Muntenia şi Oltenia”, partea aIIIa, secoul al XVIIlea, Editura Datina Romȃneasca, 1933

Theodorescu, Razvan, “Civilizaţia romȃnilor între medieval şi modern”, Editura Meridiane,

Tzigara -Samurcaş, Alexandru; Bals, George; Ghika Budesti, Nicolae, Biserica din Filipeștii de Pădure, Institutul de Arte Grafice Carol Göbl, București, 1906

[1] Razvan Theodorescu, Civilizaţia romȃnilor între medieval si modern, p.9

[2] Vasile Dragut, “Arta Brancoveneasca”, p.9

[3] N. Ghika Budeşti,” Evoluţia arhitecturii in Muntenia şi Oltenia”, partea a IIIa , secolul XVII, p.9

[4] N.Ghika Budesti,” Evolutia arhitecturii in Muntenia si Oltenia”, partea a IIIa p.16

[5] N. Ghika Budesti, Evolutia Arhitecturii in Muntenia si Oltenia, partea aIIIa, secoul al XVIIlea, p.37

[6] Al. Tzigara Samrurcas, Biserica de la Filipestii de Padure, p.25

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.