Eterna și fascinanta Scoție: Portsoy, fereastra către Marea Nordului

În drumul dinspre Fraserburgh spre micul port Portsoy, aproape am sărit din autobuz când am observat fabuloasa plajă de la Banff. Am coborât în staţia din centrul oraşului şi în câteva minute m-am întors pentru a admira nisipul extrem de fin.

La ora 3 după-masa nici ţipenie de om nu era acolo, doar câţiva puşti se jucau fotbal într-o curte, scăpaseră probabil de şcoală, de aceea mi-am permis să îmi afund ghetele de munte (care m-au strâns teribil pe toată durata aventurii, ceea ce m-a făcut să trag o lecție vitală: nu pleca la drum cu alte încălţări decât unele foarte-foarte comode, niciodată noi-nouţe!) într-un nisip care, pentru a glumi, aş fi putut jura că a fost adus de scoţieni cu un cargo din Zakynthos. Însă, ştiind cât de cumpătaţi sunt (ca să nu-i jignesc considerându-i zgârciţi, cum li s-a dus vestea), aceasta este o imposibilitate. Nu că grecii nu l-ar fi vândut!

Banff Scotia
Se vedeau şi urmele refluxului. Marea era destul de caldă, nu suficient pentru a face o baie dar nici nu-ți îngheţau degetele. Era totuşi jumătatea lui septembrie. Efectul pe care-l producea o zi senină, cu un soare generos, sporea farmecul plajei. Cadrul idilic mi-a adus aminte de o altă zi de septembrie, din anul 2000, când eram pe malul Marii Baltice, pe o mică plajă de lângă Helsingor, iar un profesor danez făcea baie fără probleme într-o apă care nu avea mai mult de 15 grade.

Legea universală (și divină) a compensației

Am revenit în staţia de autobuz şi am studiat cu atenţie orarul. Nu am avut mult de aşteptat. Am urcat într-o altă cursă locală ce se îndrepta spre Portsoy şi i-am întins şoferului o hârtie de 20 de lire. Matahala blondă, îmbrăcată în uniformă lui albastră, asudând din plin, îmi ceruse 4 lire şi 20 de pence. Observând cu stupefacţie bancnota mea, mi-a spus că nu are să-mi dea rest. Vechea poveste. M-am scotocit prin buzunare pentru a căuta buclucaşele monede, dar nu am dat decât de vreo 3 lire jumătate. Scoţianul, dându-şi seama de condiţia mea de turist în ţară streină, mi-a spus să-i dau monedele şi să urc. Un şofer de maxi-taxi român ar fi luat gologanii şi nu ar mai fi emis şi bilet însă nu a fost cazul şoferului scoţian, atât de înțelegător şi generos.

Aşezat pe o banchetă, pregătit să admir peisajele de coastă, mă gândeam că totuşi există o lege universală (de origine divină, tind să cred) a compensaţiei. Mi-am adus aminte de şoferul din Edinburgh care în aprilie ne-a dat jos din autocarul ce asigura legătura cu Glasgow din cauză că nu putea să accepte o hârtie de 50 de lire. Prevăzător, de data aceasta m-am dotat aproape în exclusivitate cu bancnote de zece şi douăzeci de lire, singura hârtie mare păstrând-o pentru a plăti camera de hotel din Portsoy. Mă întrebam câţi şoferi de maxi-taxi din Valahia ar fi procedat la fel cu un turist străin, scoţian sau american, având în vedere că primul instinct al acestui trib (al şoferilor de maxi-taxi) este de a-l jefui cu şmecherie şi vigoare pe turistul bogat. Iar dacă acesta ar întinde totuşi o bancnotă neaoşă de 50 de lei pentru o cursă care ar costa, să spunem, doar 6-7 lei, ar fi dat jos cu mare grăbire. Sau nu i s-ar da restul. „Dă-l în…, că are de unde!”

scotia-portsoy-6

După doar o jumătate de oră am ajuns la Portsoy și m-am dat jos. Ştiam numele străzii unde se afla hotelul, dacă nu singurul, atunci cu siguranţă unul dintre cele două din orăşelul care are doar 1.752 de locuitori (cel puţin în conformitate cu recensământul din 2011, dar probabil că mari schimbări nu au avut loc). Nu ştiam nimic despre Portsoy, dar eram sigur că va fi o experienţă interesantă: de câte ori ajunge un turist român într-un astfel de destinație liniştită, din Scoţia profundă?! Portsoy îi este necunoscut turistului internaţional generic, dar aceasta nu înseamnă că nu este apreciat şi vizitat de cunoscători. Având în vedere că este port şi are o radă simpatică, numai bună pentru a găzdui yahturi, bărci cu motor şi mici veliere, din 1994 în Portsoy se organizează şi un festival al ambarcaţiunilor care anual ar aduce comunității venituri de 4 milioane de lire, o sumă apreciabilă pentru un oraş atât de mic.

scotia-portsoy-4

Inutil de spus, dar toate clădirile sunt ridicate din granitul cenuşiu care se găseşte din belşug pe coasta din apropiere, de aceea dacă ai şi norocul să ajungi într-o zi întunecată şi ceţoasă, aşezarea nu cred că ţi se poate părea prea ospitalieră sau veselă. Însă granitul este materialul de construcţie cel mai uşor de găsit în zonă, fiind folosit peste tot, fie la zidirea construcţiilor civile sau religioase (catedrale şi biserici), fie doar la împrejmuirea loturilor de pământ unde sunt lăsate să pască oile, vitele şi chiar caii. Portul vechi a fost construit încă din secolul al XVII-lea, probabil în ultimele decenii de independență, fiind folosit de vasele de pescuit (hering); în momentul de maximă expansiune, aici existau peste 50 de ambarcaţiuni.

scotia-portsoy-2

Am găsit destul de uşor hotelul Boyne, oare numit astfel după o celebra bătălie din Irlanda (în irlandeză Cath na Bóinne) din 1690, între regele catolic Iacob al II-lea din dinastia Stewart (scoțiană) şi prinţul olandez protestant William de Orania, încheiată cu victoria taberei protestante şi înfrângerea catolicilor şi definitiva supunere a Irlandei (cel puţin până în 1921) sau o simplă coincidenţă? Am învăţat însă că în arhipelag nu prea există coincidenţe, ci doar o lungă şi profundă memorie istorică. Şi acest hotel era unul tradiţional, la parter funcţionând o combinaţie de pub şi restaurant. Organizăm evenimente, se putea citi într-un colţ. Camera de o singură persoană era mică şi cochetă, chiar dacă nu avea mai mult de patru metri lungime şi trei lăţime. Dar cine vine în Portsoy pentru a sta mult timp în camera? Am zbughit-o afară în primul rând pentru a găsi un magazin şi a cumpăra ceva de mâncare. Apoi mi-am continuat explorarea micului port.

scotia-portsoy-3

Apusul era încântător, reflexele soarelui străpungeau din când în când plafonul de nori, oferind nuanţe care nu-mi erau familiare. Două fetiţe îşi bălăceau picioarele în apa mică din rada portului bine protejat de aceiaşi bolovani impresionanţi. Puţină lume în acea seară de luni. Promontoriul era amenajat şi chiar puteai să urci un dâmb de unde ţi se oferea o panoramă şi mai amplă, spre zece-douăzeci de mile în larg. Un perete dintr-o casă veche mai păstra urmele unei ferestre prin care se zărea largul Mării Nordului şi, evident, se puteau face fotografii de senzaţie. Să te invidieze lumea de acasă!

scotia-portsoy-1

O localnică îşi plimba căţelul. Am intrat şi într-un mic magazin situat într-o casă cu două etaje din apropiere. Firma neluminoasă de la intrare decreta simplu „Portsoy Marble” iar înăuntru se aflau aşezate tot felul de obiecte şlefuite din marmură de Portsoy, unele mai scumpe, altele mai ieftine. Nu m-am abţinut şi am cumpărat un ou verde şlefuit perfect, dar şi o brăţară de mână, din pietricele rotunde albe şi gri, din acelaşi material sobru şi elegant. Seara, în cămăruţa mea, am urmărit la BBC Alba, canalul care emite timp de patru-cinci ore în fiecare seară în limba gaelică, destăinuirile a trei marinari bătrâni scoţieni, ieşiţi la pensie, care fuseseră în serviciul marinei britanice mai multe decenii. Prin anii 1940-50, pentru aceşti scoţieni autentici din insule, angajarea în Marina Comercială era singura şansă de a a-şi face un destin şi de a scăpa de sărăcie. Ba mai mult, având în vedere că nu cheltuiau mare lucru, cazarea şi masa fiindu-le oferite de angajator, chiar reuşeau să le trimită bani părinţilor. Mă gândeam cât de dureros trebuie să fie pentru această comunitate, a cărei vechime o depăşeşte pe cea a anglofonilor cu o mie de ani, să descopere că sunt mai mulţi vorbitori de hindi în Marea Britanie decât de gaelică.

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.