Inverness, orașul din topul fericirii

Apropiindu-mă de Inverness, deja observasem multiplicarea inscripţiilor bilingve în gaelica scoţiană şi în engleză, sub denumirea englezească fiind trecută şi cea celtică. Inverness este şi Inbhir Nis ceea ce înseamnă literal „gura râului Ness”, care de altfel şi împarte oraşul în două, cam cum face Liffey cu Dublinul. Întreaga zonă a Invernessului păstrează multe toponime de origine gaelică, având în vedere că în această parte a Scoţie gaelica a fost prima limbă vorbită până târziu în secolul al XIX-lea, spre deosebire de Lowlands (Glasgow-Edinburgh), mai aproape de Anglia şi mult mai supusă anglicizării pe măsura dezvoltării lor economice şi integrării în lumea vastă a Imperiului Britanic.

În partea de nord, oraşul dă spre Moray Firth (în Scoţia, termenul de firth desemneză un golf şi, având în vedere caracteristicile geografice ale ţării, Scoţia este plină de astfel de firth) capitala Highlands fiind situată într-un punct strategic, având acces uşor la cursuri de apă care în Evul Mediu reprezentau artere esenţiale de transport. Inverness are o istorie fascinantă, aflându-se în apropierea a două câmpuri de luptă care au marcat istoria Scoţiei. Aşezarea a făcut parte din regatele picților, fiind întemeiată în secolul al VI-lea. În anul 565 d. Hr. aici a avut loc un eveniment deosebit de important pentru creştinarea picților. Sfântul Columba, de origine irlandeză, l-a convertit pe regele pict Brude. Pe locul unde se crede că s-a întâmplat evenimentul a fost ridicată biserica Old High Church, amplasată pe un promontoriu care domină râul Ness ce curge în apropiere, iar în incinta bisericii se află un cimitir unde au fost înmormântate notabilităţile oraşului. Multe cruci celtice sporesc farmecul discret şi profund al locului.

inverness-4

Regele pict Dabíd mac Măíl Choluim l-a ridicat la statutul de târg regal, iar regele gaelic Mac Bethad Mac Findláich (MacBeth- cum apare şi în celebra piesă a lui Shakespeare Macbeth) a avut reşedinţa în castelul din Inverness, stăpânind ţinuturile din jur (Moray şi Ross). Termenul de rege în acea perioadă era însuşit cu destulă uşurinţă, de multe ori regii celţi stăpânind un mic teritoriu, având puţini supuşi sau războinici. În apropierea oraşului ar fi avut loc bătălia dintre regale scoţian Malcolm şi regele viking norvegian Thorfinn, în care scoţienii au fost învinşi, iar Malcolm ucis de vikingi. Iar în 16 aprilie 1746, în satul Culloden, din apropiere, s-a dat ultima mare bătălie din arhipelagul britanic, între forţele rebele iacobite, care-l susţineau pe ultimul pretendent la tronul Scoţiei, Charles Edward Stewart, şi cele guvernamentale britanice susţinute, însă, de o altă parte a nobilimii scoţiene, care nu-l privea cu ochi buni pe catolicul prinţ (cu toate că unele clanuri îşi trimiseseră reprezentanţi şi într-o tabăra şi în alta astfel încât au ajuns să se lupte fraţii unii cu alţii). Însă înainte de această bătălie forţele iacobite repurtaseră câteva succese, luând pe nepregătite administraţia britanică. Rebeliunea iacobită este destul de similară cu cea irlandeză din 1916. Rebelii au pus mâna chiar şi pe Edinburgh după ce Stewart debarcase cu o mână de oameni în nord dar i se alăturaseră câteva clanuri puternice. Armata iacobită mai avea în aprilie 1746 doar 5.000 de oameni, în mare măsură highlanderi în kilturi în timp ce armata guvernamentală număra 9.000 de militari disciplinaţi, mult mai bine înarmaţi, odihniţi şi, mai mult, având muschete şi artilerie. Care i-a secerat pe highlanderii ce au încercat una din obişnuitele şi inutilele lor şarje. Membrii clanurilor care au scăpat masacrului şi au fugit spre Inverness au fost prinşi şi ucişi, au scăpat doar cei care au fugit spre Badenoch. Imediat după înfrângere, 120 de lideri scoţieni iacobiți au fost executaţi de trupele engleze şi germane (din Hanovra,) alte sute de adepţi ai rebelilor fiind întemniţaţi şi trimişi în colonii pentru a elimina odată pentru totdeauna potenţialul de revoltă al highlanderilor. Ceea ce englezilor le-a ieșit, spre deosebire de cazul irlandez. Represiunea a fost atât de dură pentru că trupele guvernamentale nu l-au capturat pe prinţ, care a reuşit să scape, rătăcind şi fiind ascuns timp de cinci luni în partea de vest a Highlands (şi mai accesibilă decât restul zonei). Abia după această înfrângere tradiţiile gaelice din Highland aveau să fie puse la index iar limba interzisă.

inverness-2

La Inverness s-ar fi consumat şi un eveniment istoric care a avut legătură directă cu Irlanda şi eliberarea ei de sub dominaţia Londrei. La 7 septembrie 1921, David Lloyd George, premierul britanic, ar fi ţinut aici prima şedinţă de cabinet britanic în afară Londrei, subiectul discuţiilor fiind poziţia pe care guvernul britanic urma s-o adopte faţă de delegaţia naţionalistă irlandeză, condusă de Michael Colins şi Arthur Griffith. La Inverness s-ar fi stabilit bazele politicii britanice care a dus la semnarea Tratatului Anglo-Irlandez din 1921, ce avea să pună baze durabile urii şi războiului civil din Ulster şi care, prin articolele sale, avea să afecteze într-o formă sau alta sute de mii de oameni (două-trei mii de morţi, răniţi dar şi generații la rând care au suportat un climat de violenţă zilnică greu de regăsit în altă parte a Europei Occidentale!)

inverness-7

Oraşul Inverness are puţin peste 50.000 de locuitori cu tot cu cei din satele care gravitează în jurul lui şi ar fi pe locul doi într-un clasament al oraşelor fericite din întreaga Mare Britanie. Cum se realizează astfel de sondaje, nu îmi pot da seama, dar probabil că este o cumulare între sondajele sociologice (chestionare) şi alte aspecte mult mai uşor de contabilizat, de genul reţea de apă, reţea de canalizare, toaletă în curte sau nu, infrastructură turistică (restaurante, pub-uri, braserii), infrastructură culturală (teatre, cinematografe) putere de cumpărare. Clima bănuiesc că nu prea îi avantajează, având în vedere că este cel mai nordic oraş britanic. Adevărul este că nu ar avea de ce să nu fie fericiţi, având în vedere salariile decente pe care le câştigă toată lumea, indiferent dacă munceşti ca şofer de autobuz, asistentă medicală, vânzător la Tesco sau inginer, profesor sau medic chirurg. Evident, şi în Scoţia există o scală socială, un prag de sus şi unul de jos, dar diferenţele nu sunt deloc atât de vizibile ca la noi. Nu toţi scoţienii îşi permit cochetele case care domină micile oraşe sau comune care gravitează în jurul oraşelor mari (iar Inverness nu este unul dintre ele), comune-dormitor din care ajungi rapid la locul de muncă, dar nivelul de viaţă este unul la care românii pot spera să ajungă doar dacă economia românească îşi menţine actualul ritm de creştere (4-5%/an) preţ de trei-patru decenii.

inverness-3

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.