Kuala Lumpur e la șase ore în viitor față de București și la vreo 30 grade C în plus (având în vedere că am ajuns acolo la începutul lui martie). Căldură mare, care și-a pus amprenta pe noi mai mult decât diferența de fus orar cu care ne acomodasem încă din avion. Ceea ce trebuie sa menționez: Turkish Airlines merită toată încrederea pentru un zbor de lungă durată.
Am stat prea puțin ca să pot vorbi cu adevarat despre Kuala Lumpur, dar…
Am mâncat cu precădere mâncare japoneză, am cumparat fructe de la un magazin indian (mica Indie), am remarcat toate magazinele de firmă din mall-uri ca fiind cam pe același tipar ca pe la noi și, dacă e ceva ce n-am înțeles, a fost că aveau și haine mai groase, cu mânecă lungă, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu se potrivea cu clima. Însă „normalitatea”la ei este că, atunci când temperaturile scad puțin sub 28 grade, se poartă mâneci lungi. Corect! Ceea ce este normal pentru ei, este normal… pentru ei!
Am fi putut sta departe de turnurile gemene Petronas? Nicidecum. În fața lor se află un imens parc de distracții pentru copii plus, bonus, o piscină (tot pentru copii) cu o cascadă artificiala. Symphony Lake. Am fi stat acolo și zi și noapte dacă n-ar fi trebuit să mai ajungem și pe-acasă și n-am fi riscat să amețim de tot programul deja dat peste cap de fusul orar.
Chiar și așa, am admirat spectacolul de lumini oferit de turnuri și de fântâna din fața lor, care mi-a amintit cumva de Las Vegas și al lui Bellagio cu fântâna cântătoare din față, care ne-a vrăjit cu vreo opt ani în urmă de era să întârziem la propria nuntă!
Însă turnurile…. 88 de etaje puse cu grijă unul peste altul te fac să te înalți cu privirea până în cer, puțin câte puțin, așa, că nu-ți vine a crede ochilor. Când ești acolo nu te mai gândești că sunt printre cele mai înalte clădiri din lume, că sunt niște clădiri „cu greutate”, cam 300 000 de tone pe un singur picior/turn și că au aproape jumătate de kilometru în sus. Sunt atât de impozante încât în prima fază e posibil să nici nu-ți dai seama că te afli lângă ele, mai ales dacă ajungi acolo cu metroul, via mall Suria KLCC, imensul mall aflat la baza turnurilor (ocupă vreo 6 etaje).
Fiind aproape de KL Sentral, de acolo începeau mai toate drumurile noastre de fiecare zi. Am încercat să observ oamenii, aș fi vrut să-mi dau seama cum sunt malaiezienii, însă, ca în orice capitală, și aici sunt mulți, foarte mulți „adoptați” ai locului. Într-o gară e destul de greu să-ți dai seama care sunt turiști și care expați sau să faci diferența între adevărații localnici și alți asiatici, veniți aici atrași de potențialul financiar și perspectivele Malaeziei. O țară care, iată, are multe de oferit nu numai din punct de vedere turistic!
