Madridul, minunat oraș, metropolă de vârf a lumii europene, are un fel de a fi aparte. La fiecare colț de stradă ‚pândește’ câte o posibilă atracție culturală, turistică sau pur și simplu umană, care sporește farmecul cosmopolit al capitalei spaniole și îi îmbogățește palmaresul de ‚mozaic’ de locuri și stări deosebite.
Un astfel de loc este fără doar și poate Muzeul de sculptură în aer liber, găzduit de impunătorul bulevard Paseo de la Castellana, o expoziție sub cerul deschis, reunind lucrări de sculptură ale unor artiști spanioli moderni sau contemporani. Aproape de stația de metrou Rubén Dario, sub un pod mare de metal, se deschide acest ‚spațiu expozițional’ deosebit, aflat la dispoziția oricui, însă nu de mulţi cunoscut. Nu se plătește intrare, nu se solicită „Liniște!”, nu există nici măcar plăcuțe cu „Nu atingeți exponatele”. ‚Comuniunea om-sculptură’ poate avea loc direct, atunci și acolo, ca într-un continuum-spatio-temporal ce se creează în acele minute de profundă admirație.
Ochiul privitorului ‚se izbește’ violent de expresia tridimensională a frumuseții create de artiști moderni celebri, ca Juan Miró, Pablo Serrano ș.a., și rămâne uneori el însuși înmărmurit în fața catenei de ADN artistic în care se trezește prizonier, chiar în aer liber…
Atrage în mod deosebit privirea sculptura De cealaltă parte a zidului (orig. Al otro lado del muro) a sculptorului José María Subirachs, o expresie fidelă a tridimensionalității stilului, realizată în anul 1972.
Văzută din față, sculptura se dezvăluie ca o suprafața plană din care se întrezăresc jumătăți de bile ieșind dintr-un zid. Din lateral însă privitorul poate vedea în același timp ce se întâmplă și de o parte și de alta a zidului, punând cap la cap detaliile văzute anterior doar pe părțile plane ale construcției de piatră. Privitorul este astfel confruntat cu o imagine de ansamblu, ce oferă o perspectivă mai complexă, aproape completă. Tocmai de aceea, de-abia din această poziție imaginea prinde sens cu adevărat, subliniind o cu totul altă perspectivă asupra a ceea ce ochiul văzuse anterior. O frumoasă metaforă și pentru impresiile pe care diferite momente din viață ni le lasă câteodată: uneori trebuie să te distanțezi de o imagine pe care o vezi doar dintr-o parte, sau de o problemă la care te gândești în mod obsesiv, să îți schimbi poziția față de punctul și sistemul de referință, pentru a putea recepta o imagine nouă, pentru a ajunge la soluția căutată, ca sumă a perspectivelor individuale, comasate într-o nouă formă, dând astfel naștere unui alt tablou, îmbogățit de plus-valori de sens și inedit.