Note de călătorie – Elada, de la bordul feribotului

Prin amabilitatea colaboratorului nostru, scriitorul Codruț Constantinescu, vă oferim astăzi un fragment din volumul „Liber prin Europa. Note de călătorie 2014-2020”, volum aflat în proces de redactare.

Am fost mereu fascinat de forfota pe care o regăsești pe imensele ferry-boat-uri grecești și care probabil va reveni la normal abia după ce un miraculos vaccin împotriva blestematului Covid ne va imuniza individual, bucată cu bucată sau în turmă. Imunizare la liber. Am folosit această formă de transport de trei ori pentru a ajunge în Corfu și de două ori în Thassos. Lefkada este legată de continent printr-un pod, fiind la mică distanță. Uite cum am salvat vreo 60 sau 70 de euro, traversarea podului fiind gratuită! În Grecia ar funcționa nouăsprezece mari companii de ferry-boat, iar activitatea lor este vitală pentru turism dar și pentru a aproviziona sutele de mii de eleni care trăiesc în zecile de insule care sunt locuite. Oricum, o minoritate față de cei care trăiesc în aglomerările Atena-Pireu sau Salonic. Majoritatea insulelor nu sunt locuite, asta și pentru că Grecia are între 1.200 și 6.000 în funcție de criteriile luate în calcul! Impresionant. Locuite ar fi un număr între 166 și 227. Asta am găsit pe internet, cu toate că nu pot înțelege de ce și la acest nivel există această variație apreciabilă. Poate pentru că unele insule sunt locuite doar vara, cam asta este singura explicație care-mi vine în minte. Unii elenii au părăsit insulele plecând în marile orașe, la muncă, s-au mutat la oraș, dar și-au păstrat casele părintești, unde se întorc probabil în timpul verii, pentru a lâncezii la soare, departe de forfota care paralizează insulele turistice (precum cele trei unde am ajuns și eu). Mi se reconfirmă opinia că oamenii ăștia au fost extrem de norocoși, Dumnezeu i-a iubit mult dacă le-a oferit un asemenea cadru pentru a-și duce existența. La naiba, de ce nu îmi dau și mie una mică, mică, pierdută în vreun arhipelag, aș promite că aș avea grijă de ea ca din ochii din cap. Dar, lăsând gluma la o parte, astfel de mici insule se pot cumpăra, dacă te ține buzunarul, după cum am văzut atât în apropiere de Lefkada cât și în Thasos. Da, există insule private, care aparțin milionarilor eleni. În timpul Crizei din 2008 chiar s-a pus problema la modul serios de a vinde câteva astfel de zeci de insule însă mi se pare că totuși procesul nu s-a mai finalizat.

Iubesc ideea de insulă, poate și pentru că ea îți oferă o barieră protectoare față de ceilalți. Limitând accesul către insule, eleni și-au protejat populația de acolo foarte eficient față de Covid 19. Logic. În timpul sezonului turistic, porturile sunt asaltate de mașini, multe fiind ale turiștilor străini, nerăbdători să ajungă pe plajele excepționale. De fiecare dată se formează cozi la îmbarcare. În funcție de potențialul turistic al insulei, există și concurență, de aceea îmbarcarea pe ferry-boat nu durează mai mult de o jumătate de ora. Companiile se bat pe tine. Prin agenții lor care mișuna prin zona de îmbarcare. Sunt și insule care sunt deservite doar de o companie de ferry-boat, ceea ce poate produce mari perturbări, în cazul în care nava prezintă defecțiuni tehnice, cum s-a întâmplat acum câțiva ani în Samotracia (mai puțin prizată de turiști chiar dacă foarte spectaculoasă), zeci de mii de turișți rămânând blocați în insulă mai bine de două săptămâni, până când Guvernul elen a intervenit și a trimis nave din alte părți (mi se pare chiar din Thassosul învecinat, care fiind luat cu asalt de români, sârbi și bulgari, este deservit de cel puțin trei companii). De regulă o las pe Corina să strecoare mașina în cală. Este nevoie de o precizie matematică. În familia noastră ne-am departajat cu claritate responsabilitățile – eu sunt șoferul de cursă lungă, pot rezista conducând mașina zece sau douăsprezece ore, în timp ce soția este specialistă în manevrele ce necesită minuțiozitate, simț al spațiului (parcări dificile, garări în ferry-boaturi dar și plimbările prin insule unde de regulă, la plajă, sorb o bere, două de preferință un Mythos cumpărat de la magazinul din apropiere și care costă doar un euro și ceva – ca și cum ar exista poliție în insule!) Îmi aduc aminte cum senzorii unui foarte sofisticat și împănat cu senzori Peugeot-ul 503, urlau înnebuniți de spaimă atunci când mașină era strecurată milimetric în cala ferry-boatului care urma să ne ducă spre Corfu. Amuzanți sunt și asistenții (personalul auxiliar), pe care fiecare ferry il are și care sunt responsabili cu parcarea și alinierea cât mai științifică a mașinilor. Engleza lor este aproximativă și se rezumă mai ales la cuvintele left, left, right, right, front, go, go, go și inevitabilul stop. Însoți de niște gesturi ferme. Pentru că înainte de pandemie spațiul însemna bani. Am înțeles că în actualul context și aceste companii ar fi fost obligate să încarce mai puține mașini și camioane, pentru a avea mai puțin pasageri la bord.

Primul contact autentic cu Elada este în ferry. După zece sau unsprezece ore de condus, în sfârșit poți sorbi o bere rece, o cafea sau un suc, în interiorul restaurantului unde se practică prețuri mari și pentru că patronii acestor linii știu că turiștii automobiliști, odată mașinile parcate în cala, nu se mai uită la bani. Unii preferă să stea în interiorul restaurantului, care în mod obligatoriu are geamurile fumurii, căldură este teribilă afară. În interior funcționează și aparate de aer condiționat. Dar eu, de regulă, prefer să caut un loc la umbră, pe punte, vreau să respiră aerul sărat marin, să-i aud pe pescărușii eleni croncănind vesel, urându-mi bine ai venit valahule, dă și mie un pește sau un sandviș, însoțesc nava cale de kilometri buni de la țărm, să simt briza (nu foarte aprigă, pentru că mastodontul înaintează cu o viteză potrivită, niște noduri) și să admir steagul Eladei, fluturând alături de steluțele Uniunii. Îmi zic, în sinea mea, că „Până la urmă și bucata asta fabuloasă de lume îți aparține și ție deopotrivă ce te poți bucura de ea. Iar acest lucru este bun, nu trebuie stricat, ci apreciat. Căci nu-ți dai seama cât de mult ți-a intrat în sânge decât atunci când nu-l mai ai. Oare Elada este un drog? Pentru unii a fost, unul spiritual”. Cum spuneam, ferry-boaturile sunt esențiale și pentru economiile aparent mai puțin dezvoltate ale insulelor, care se bazează în mare măsură pe banii aduși de turiști. În Thasos am rămas suprins cum era înghesuit un ditamai camion plin cu marmură pe puntea inferioară a ferry-boat-ului care ne aducea pe continent. Doamne dacă îl scufundă, mă întrebam îngrozit. Evident, nu s-a întâmplat nimic, căci navele sunt trainice, inspectate periodic, în serviciu chiar de zeci de ani. Cel mai mare coșmar al oricărui guvern elen este că aceste companii de ferry-boat  ar putea intra în grevă și asta pentru că  sunt operate de imprevizibile firme particulare, supuse regulilor pieței. Scăpând de ocupația sovietică și având o lungă istorie de oameni întreprinzători, grecii au un sector privat mai competitiv decât am crede noi. Chiar dacă acum zece ani, în preajma crizei economice din 2008-2009 și ei ajunseră să aibă un sector bugetar numeros, intangibil și bine plătit (cred că bugetarii eleni aveau și al 13-lea și al 14-lea salariu). Pe de altă parte, ei și l-au mai ajustat între timp, și pentru că le-a fost impus de creditorii mondiali (FMI sau BCE) în timp ce la noi nu a avut loc acest proces. Ne dăm noi mari față de eleni, dar bugetul valah merge în proporție de 85% către salarii (de bugetari) și pensii. Nu prea ai cum să dezvolți o țară numai cu 15% din PIB.

Mă amuz dar trebuie să recunosc. De fiecare dată când ajung în Elada, mă gândesc la pensie și la faptul că aceasta, fiind una subnutrită și valahă (chiar cu pilon secund) nu-mi va permite deloc să mă stabilesc aici, ci doar să mă îmbarc în vreo excursie organizată de vreun club al pensionarilor, în octombrie, când prețurile ating un minim istoric. „150 de euro cazare apartament 10 locuri, șapte zile + transport + MD dietetic. Exclusiv pentru seniori”. Eh, dacă voi atinge pragul, chiar și suma aceasta aparent rezonabilă va însemna un efort financiar însemnat.

Text și foto: Codruț CONSTANTINESCU

 

Comments

comments

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.