Pe urmele lui Dracula, la Festivalul Usturoiului

Dacă vă plac poveștile cu vampiri și nu vă speriați cu una, cu două, puteți încerca în acest weekend să călătoriți pe urmele Conteui Dracului, în cadrul unei drumeții tematice propusă de organizatorii celei de-a IV-a ediții a Festivalului Usturoiului, care va avea loc în Pasul Tihuța din județul Bistrița-Năsăud.

Festivalul usturoiului 2016 (2)

Organizat de obicei toamna, în prima săptămână din luna septembrie, festivalul va avea loc în acest an în perioada 30-31 iulie, pe un platou din zona Pasului Tihuța, accesul făcându-se din DN 17 pe drumul care duce către Ciosa.

Timp de două zile, meșterii populari din Bistrița-Năsăud și Cluj își vor prezenta la festival produsele tradiționale.

Festivalul usturoiului 2016 (3)

Sâmbătă, copiii vor fi antrenați în ateliere dedicate lor și jocuri tradiționale de pe Valea Bârgăului (hapuc și oină), iar tinerii și adulții sunt așteptați la o animație cu personaje din romanul „Dracula”, dar și la un concurs în cadrul căruia va fi premiată cea mai inspirată costumație cu aceeași temă.

Festivalul usturoiului 2016 (4)

Duminică, cei curioși să afle mai multe detalii despre povestea contelui Dracula pot opta pentru o drumeție tematică de trei ore prin Munții Bârgăului. În schimb, cei care doresc să rămână în zona scenei vor avea parte de spectacole folclorice susținute de ansambluri locale, dar și din Cluj și Maramureș.

Printre artiștii care vor participa la Festivalul Usturoiului se numără Matilda Pascal Cojocărița, Valeria și Traian Ilea, ansamblurile profesioniste „Dor românesc” din Bistrița și „Transilvania” din Maramureș.

 

PROGRAMUL FESTIVALULUI:

Sâmbătă, 30 iulie:

– ora 11.00 – Târg Produs de Cluj și Produs în Bistrița-Năsăud
– Activități și ateliere pentru copii, jocuri tradiționale specifice Văii Bârgăului (hapuc și oină), concurs ”Vânătoare de vrăjitoare”
– Animație cu personaje din romanul Dracula
– Concurs: ”Cea mai inspirată ținută după personaje din romanul Dracula”. Cu premii în bani: 300 lei – premiul I, 200 lei – premiul II, 100 lei – premiul III.
– ora 15.00 – Reprezentație a trupei Lotus Dance Studio (coordonator Annamaria Antall) și a majoretelor de la ”Cheers all Stars” (coordonator Roxana Lăpuște)
– ora 16.00 – Concurs: ”Cel mai bărbătos bărbat din Ținutul Contelui Dracula” – premii în bani: 500 lei – premiul I, 300 lei – premiul II, 200 lei – premiul III
– ora 17.00 – teatrul nescris din Șanț – Dor Someșan
– ora 18.00 – folk: Vasile Bancea și Sorin Borzoș, Florin Săsărman
– ora 20.00 – pop-dance: Diana Bucșa – concurent Vocea României
– 20.30 – Super party ”Lăsați femeile să facă ce vor! Noaptea DJ-lor: DJ Luci și DJ Antique. Invitat special DJ Nonis, rezident Bamboo și Le GaGa

Duminică, 31 iulie

Ora 11.00 – Târg Produs de Cluj și Produs în Bistrița-Năsăud, activități pentru copii, tiroliană
Ora 14.00 – drumeție tematică ”Pe urmele contelui Dracula” ( traseu 3 ore dus-întors) – coordonatori prof. Ioan Bâca și Nicu Gheorghe
Ora 13.00 – Ansamblurile reunite ale Văii Bârgăului – coregraf Florin Flămând
Ora 14.00 – Ansamblul profesionist Dor Românesc: Matilda Pascal-Cojocărița, Nicolae Cioancă, Mirela Petruș, Domnica Dologa, Ioan Dordoi, Felix Gălan, Tinu Spânu, Anuța Motofelia, Cristina Retegan, Oana Matei, Veronica Bălan. Dirijor maestrul Ștefan Cigu
Ora 16.00 – Ansamblurile Măgura Șieului (com. Șieu), Budacu de Sus (com. Dumitrița), Milaș, Ocnița (com. Teaca), Ansamblul Balada – coregraf Nelu Simionca
Ora 17.00 –Valeria și Traian Ilea – artiști colaboratori ai Asociației Produs de Cluj
Ora 18.30 – Ansamblul profesionist Transilvania din Maramureș: Angela Buciu, Andreea Ghițiu, Alexandru Pop, Oana Font, Dumitru Dobrican.

Ora 20.00 – after party în Ținutul Contelui Dracula – Pool party la Aquaspa Prundu Bârgăului – cu DJ Nonis (locuri limitate)

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.