Un articol de Cătălina ENE-ONEA
De câțiva ani încoace, ca un cadou de onomastică pe care mi-l ofer eu însămi, m-am obișnuit să fac câte o excursie la final de noiembrie, pentru a serba cum se cuvine ziua Sfintei Ecaterina, numită în limba spaniolă chiar „Santa Catalina”.
Încă de când locuiam la Madrid, în perioada studiilor mele doctorale, ziua de 25 noiembrie a devenit un motiv de sărbătoare în stil special, cu spectacole de muzică și teatru, vizite primite de la prieteni din diferite țări sau orașe, și mai apoi, după ce m-am reîntors la Berlin, marcând revenirea anuală la Madrid, neapărat cu un spectacol de flamenco alături de prietena mea, dansatoarea Vanesa Coloma. Ani la rândul am urmat această tradiție de a serba Santa Catalina la Madrid, și de-abia așteptam momentul reîntâlnirii cu oameni și locuri atât de dragi sufletului meu. Iar în 2025 am văzut pentru prima oară o fotografie cu o biserică absolut superbă, care m-a fascinat, pur și simplu, de la prima vedere: Capela das Almas de Santa Catarina din Porto. Și atunci mi-a fost clar că Madridul nu se va supăra dacă de data aceasta îmi voi petrece onomastica la Porto, unde Sfânta Ecaterina este o figură istorico-religioasă de mare importanță.
Situată pe una din cele mai mari și importante străzi cu caracter comercial din O Porto, numită chiar după numele Sfintei, Rua da Santa Catarina, Capela das Almas de Santa Catarina impresionează prin sutele de plăci de gresie albastră, așa-numitele azulejos, care înfățișează diferite scene sau personaje din Biblie. În interior, sub forma unei statui de dimensiuni destul de mari, Sfânta Ecaterina se află alături de roata ei de neconfundat chiar deasupra altarului, oferind protecție asupra lăcașului, în care personal am simțit o energie atât de bună, o căldură și o formă de bunăstare cum rar am trăit.
În Porto, pe lânga impozanta Catedrală din secolul al XII-lea – acum inclusă în patrimoniul cultural UNESCO –, există aproape 40 de biserici, multe dintre ele cu statut de monument istoric, care mai de care mai frumos și mai impresionant, așa cum este și cazul celor două Biserici mari de lângă Universitate, Igreja dos Carmelitas Descalços și Igreja do Carmo, construite în secolul al XVII-lea de călugărițe, respectiv în secolul al XVIII-lea de călugări din ordinul carmelit, și astăzi despărțite de o casă ascunsă între ele, A Casa Escondida, care face deliciul multor vizitatori din lumea întreagă, și pe care am avut și eu șansa să o vizitez, mulțumită accesului liber acordat de secretarul general al Ordem do Carmo, Federico Marchand. Și am văzut în zilele petrecute acolo și multe alte biserici și capele absolut minunate, care merită să fie vizitate și apreciate în liniște, pe rând, însă fără doar și poate, pentru mine capela Santa Catarina rămâne biserica preferată din orașul de pe râul Douro, unde m-aș întoarce cu mare bucurie oricând.
Am povestit cu încântare despre toate acestea cu gazdele mele de la fața locului, echipa grozavă de la Hotel Jaguar, care are o legătură importantă și cu mașina de lux cu același nume. Hotelul oferă transfer gratuit de la aeroport la hotel și înapoi, respectiv de la hotel în centrul orașului, de mai mai multe ori pe zi. Bineînțeles, cu un Jaguar adevărat! Mă simțeam ca un adevărat VIP de fiecare dată când mă anuța Marta (simpatica șefă de relații cu clienții, de la care am aflat o mulțime de informații interesante despre orașul ei natal, primind recomandări din cele mai pertinente): „Miss Catalina, your car is ready/ Mașina dumneavoastră este gata”, iar la intrare mă aștepta Jaguarul electric. „Mașina mea”, repetam eu zâmbind și mă cufundam și mai adânc pe bancheta din spate.
Și am avut bucuria mai multor călărtorii-transfer frumoase alături de Tomás (ghid turistic din familie bilingvă portugheză-britanică și om de bază al hotelului, cu funcții și atribuții diferite, de la recepționer, barman și șofer), care într-o engleză britanică extrem de clară și melodioasă mi-a povestit atât de multe lucruri interesante despre oraș și m-a îndrumat să îl descopăr treptat, ca și cum despachetezi cu multă grijă un cadou dintr-un ambalaj frumos aranjat.
„Ce ar ar trebui neapărat să fac în prima mea seară în Porto?”, l-am întrebat pe Tomás în drum de la aeroport spre hotel. Iar răspunsul a venit imediat: „Să te bucuri de o priveliște frumoasă de pe Podul Luís I!”. Și asta am și făcut. După ce am savurat mai întâi o caracatiță în stil Jaguar, specialitatea bucătarului chef Conceição de la restaurantul hotelului, cotat printre cele mai bune din oraș. Restaurantul nu era deschis la ora la care am ajuns eu, pentru că de obicei, în Porto se face o pauză la restaurante între orele 15 și 19 (deci, dacă ajungeți acolo, atenție cum vă organizați programul de masă, pentru că e posibil să nu găsiți nimic deschis în acel interval orar!), dar Marta a vorbit cu colegii de la hotel și aceștia au pregătit o masă special pentru mine! Am cunoscut-o așa și pe Rocio din Argentina, cea care servește la restaurant în fiecare seară, ne-am împrietenit rapid, iar două zile mai târziu, chiar în ziua de Santa Catarina, Rocio mi-a făcut o mare surpriză, vorbind cu Conceição să îmi pregătească o tarta de lima, desertul special al casei, pe care m-am bucurat nespus să îl împart cu întreaga echipă a hotelului și cu mai noua mea prietenă, April din Bali, stabilită acum la New York, pe care am cunoscut-o întâmplător în oraș, dar cu care m-am înțeles de minune încă de la primele interacțiuni. Și uite așa, am avut parte și petrecere de Santa Catalina la Porto!
Cu o lungime de circa 385 de metri și o înălțime de aproape 60 de metri, podul Podul Luís I, construit de discipoli ai lui Gustave Eiffel, și aflat în vecinătatea celui construit chiar de celebrul arhitect francez, traversează râul Douro, legând astfel metropola Porto, centrul cultural și economic al Nordului Portugaliei, de orașul Vila Nova de Gaia. De altfel, dacă nu știi că pe cele două părți ale râului se află orașe diferite, nici nu ai de unde să îți dai seama, pentru că sunt aceleași metrouri-tranvai care traversează podul și te conectează cu centrul în mai puțin de 5 minute. Și Hotel Jaguar este situat lângă o stație de metrou (Marquês) cu traiect direct către frumoasa zonă Ribeira, orașul vechi din Porto, aflat în vecinătatea râului, unde parcă timpul a stat pe loc și te lasă să regăsești matricea ADN-ului originar al locului.
Am urcat scările din stâncă (se poate ajunge la înălțimea podului și cu o telecabină), am traversat cu încântare podul, și am ajuns cu mare nerăbdare la clădirea care mă atrăgea ca un magnet pe partea cealaltă a râului, Mânăstirea da Serra do Pilar, de unde se pot admira un apus spectaculos și o priveliște fascinantă asupra orașului Porto, atât seara, cât și în timpul zilei. Am avut bucuria să ajung acolo exact la timp pentru un apus de neuitat chiar în prima seară, iar mai apoi, și la lumina zilei, de data aceasta cu un vehicul 100% electric – model Rolls Royce din secolul al XIX-lea, cu o plăcuță de înmatriculare cuprinzând chiar combinația mea preferată, 33.
Acest lucru a fost posibil datorită turului de oraș primit în dar de la Magic Tourism, prin amabilitatea Vaniei, ghid turistic și coordonator de evenimente la una din cele mai cunoscute agenții de turism din Porto, cu o vechime de 12 ani în branșa extrem de competitivă a turismului din zonă, și cu o vastă ofertă actuală, cuprinzând, printre altele, călătorii cu Trenul istoric “Magic Train” sau cu Eco Classic Car, precum și croaziere pe râul Douro, excursii în orașele vecine sau degustări de vinuri.
Am văzut astfel frumosul Porto atât de pe uscat, împreună cu șoferul Lucas, cât și de pe apă, în cadrul unei plimbări cu vaporașul pe sub cele șapte poduri ale orașului. A fost o experiență extraordinară, chiar în ziua de 25 noiembrie, când, după două zile de ploaie tipică pentru sezonul ploios (o ploaie cum însă eu personal nu mai trăisem niciodată – foarte puternică și foarte măruntă, ca un duș care îți înțeapă pielea și îți intră în toți porii deodată), a ieșit soarele, iar întreaga frumusețe a locului mi s-a dezvăluit acum scăldată în lumina caldă de Portugalia: Avenida dos Aliados, Catedral do Porto, Palácio da Bolsa, Orașul vechi, Torre dos clerigos (cu o priveliște frumoasă asupra orașului, de care m-am putut bucura prin invitația Patriciei de la departamentul de presă), piața istorică Mercado do Bolhão, de unde mi-am cumpărat și eu un frumos buchețel de imortele cu ocazia onomasticii, Livraria Lello, cunoscută și ca Librăria din „Harry Potter”, prezentată ca „cea mai frumoasă librărie din lume” (devenită între timp un magnet pentru turiști), și multe alte locuri grozave pot fi descoperite în cadrul acestui tur privat și personalizat de la Magic Tourism, alături de un șofer-ghid turistic experimentat. Neapărat de recomandat și prietenilor!
Mi-am continuat ziua onomastică la Porto cu o vizită la pivnițele de vin Calem, unde ghidul meu personal, José Bastos, mi-a povestit cu lux de amănunte despre istoria locului și mai ales despre tradiția seculară a vinului de Porto. Înființată în 1859 de către Aptónio Alves Cálem, firma Calem s-a dedicat încă de la început producției, învechirii și comercializării vinurilor de Porto și a vinurilor de cea mai bună calitate din Valea râului Douro, și este cunoscută și pentru o largă varietate de vinuri din categoria Velhotes, brandul numărul 1 pe piața viticolă din Portugalia. De asemenea, firma comercializează și branduri precum Barros, Burmester, Gilberts sau Kopke, acoperind astfel 5 secole de istorie viticolă. Din 1998, Calem aparține grupului Kopke, cea mai veche casă de vinuri de Porto din lume (*1638), care acum deține 3 ‘quintas’ (podgorii) și mai multe centre de vinificare, inclusiv în idilica Vale a râului Douro, unde am înțeles de la José că este musai să ajungi, fiind un fel de „Raiul pe pământ”.
În turul ghidat de la Calem se învață mult despre istoria, geografia dar și despre filozofia vinului de Porto, se pot vedea chiar butoaie cu vin vechi de peste 100 de ani, se face o degustare de vin roșu, alb și roze, iar la final se poate asista la un spectacol de muzică fado, muzica tradițională, care reprezintă esența spiritului portughez, și despre care am mai scris și cu alte ocazii, în articole despre Lisabona și zonele învecinate, ca de exemplu aici. Iar în seara zilei de 25 noiembrie 2025, la Cramele Calem din Porto, m-am bucurat de un spectacol de fado cu artiștii Ana Pinhal și Filomeno Silva (voce), Rolando Teixeira (chitară portugheză) și João Doares (chitară clasică).
Acesta a fost, de fapt, al doilea show de fado pe care l-am văzut la Porto, după ce cu două zile înainte primisem invitația de a asista la un spectacol la Fado Maior, un mic local fado, situat într-un spațiu istoric chiar pe malul râului Douro din Porto, singurul loc din Portugalia unde au loc zilnic câte două spectacole de fado, susținute de două grupuri diferite, unul de fado tradițional (originar din zona Lisabonei), celălalt de fado din Coimbra, stil apărut în campusurile studențești din jurul Universității din Coimbra (important oraș universitar, situat la o oră de Porto), și prezent astăzi în repertoriul tuturor formațiilor și corurilor studențești din zonă, așa-numitele As Tunas, foarte ușor de recunoscut și prin ținuta neagră, completată de o capă lungă – uniforma studențească din Portugalia, de origine clerică, și cu o tradiție de peste 300 de ani.
Am avut bucuria să stau și eu de vorbă cu soliști-studenți din Porto și Coimbra, și să ajung să aud și personal, pentru prima dată, cum sună fado din Coimbra, în cadrul unui minirecital al grupului Canto do Rio (Mira, Helder, João), însoțit de informații extrem de utile despre ce se ascunde, de fapt, în spatele acestui stil de fado, și care ajută să înțelegi și mai bine muzica însăși. Acesta a fost un moment muzical deosebit la Fado Maior, venit în completarea pieselor de fado clasic în interpretarea îndrăgitei Jessica, acompaniată la chitară de Miguel Amaral, Samuel Cabral și Bruno Brás, care îmi provocaseră deja piele de găină de atâta emoție transmisă…
Ultima zi din scurtul meu sejur în nordul Portugaliei am petrecut-o la Guimarães, în districtul Braga, la circa 45 de km de Porto, „locul în care s-a născut Portugalia”, după cum se poate citi și acum pe zidurile orașului vechi: Aqui Nasceu Portugal.
Cetatea din secolul al X-lea, de pe meterezele căreia mi-a fost dat să admir un ultim superb apus de soare portughez, străduțele înguste și întortocheate, cu piatră cubică din Evul Mediu, diversele biserici mai mici sau mai mari, ori subtil ascunsele piațete unde se adăpostesc multe cafenele și restaurante cu șarm cuceresc chiar de la prima vedere și fac ca locul să fie o destinație perfectă pentru o excursie de o zi.
Iar dacă vă grăbiți să nu pierdeți ultimul tren înapoi spre Porto, dar doriți totuși să mâncați și ceva cald, pregătit pe loc, așa cum mi s-a întâmplat mie, nu ezitați să treceți pe la O Rei Dos Cachorros, un loc de fast food tradițional, unde Miguel Rodrigues vă recomandă mâncăruri și băuturi tipice, și vă prepară pe comandă, în timp record, chiar și ce nu este în meniu (în limita ingredientelor disponibile, firește).
Mi-am încheiat excursia-cadou de ziua onomastică în seara de 26 noiembrie, cu o masă copioasă la un restaurant de sushi din Vila Nova de Gaia, unde comanda îți era adusă la masă de roboți, iar prețul fiecărei bucăți lăsate în farfurie era de 50 de cenți… Și am înțeles că și asta poate fi Porto – un oraș la înălțime, și la propriu și la figurat, cu o istorie fascinantă, cu oameni calzi și dedicați, cu mâncare multă și foarte gustoasă, și pentru mine mai ales cu emoția descoperirii minunatei biserici închinate patronului meu spiritual, Santa Catarina/ Santa Catalina/ Sfânta Ecaterina.
Le mulțumesc tuturor celor care au făcut ca sejurul meu acolo să fie memorabil!
Mergeți, așadar, la Porto, și lăsați-vă surprinși de istorie și cultură trăite pe viu, zi de zi, cu sau fără Jaguar ori Rolls Royce 😉
ARTICOL ȘI FOTOGRAFII: © Cătălina Ene Onea