Publicația The Telegraph relatează povestea unei călătorii incredibile a unui pitic de grădină în jurul lumii. Dispărut din grădina unei canadience acum opt luni, piticul călător a apărut într-o dimineață la poarta acesteia, împreună cu un jurnal de călătorie.
Potrivit jurnaliștilor, când Bev York, proprietara, a constatat lipsa piticului din grădină, nu a făcut mare caz. Niciun moment, însă, nu și-a imaginat că acesta plecase în călătoria vieții lui. Abia zilele trecute, după „revenirea” acestuia, a realizat, văzându-i fotografiile din jurnal și citindu-l, că piticul său a călătorit din Canada până în Mexic.

Piticul, care a primit de la cel care l-a răpit numele de „Leopold, piticul călător”, se confesează în jurnal: „Într-o bună dimineață, uitându-mă de-alungul străzii, mi-am zis că trebuie să existe în viață și alte opțiuni decât să stai toată ziua cu genunchii în apa de ploaie, „udat” de câinii din vecini și văzând lumea din aceeași unică perspectivă tot timpul.”
Impresionată și amuzată de gestul necunoscutului care i-a inspirat piticului pasiunea pentru călătorii, proprietara acestuia le-a dezvăluit ziariștilor că, în opinia sa, autorul jurnalului nu poate fi decât o persoană generoasă și cu simțul umorului, căreia nu i-ar reproșa niciodată că l-a „ispitit” pe Leopold să plece într-o astfel de călătorie de poveste.

Potrivit publicației The Telegraph, moda călătoriilor piticilor de grădină a fost declanșată de filmul franțuzec Amelie, a cărui eroină, interpretată de Audrey Tautou, îi sustrage tatălui său deprimat un pitic de grădină pe care îl trimite într-o călătorie în jurul lumii, în speranța de a-și ajuta părintele să redescopere sensul vieții.
