Confiscate de familia unui afacerist local, care a pus taxă pe apa cu virtuți terapeutice din izvoarele stațiunii, Băile Olănești sunt departe de gloria de acum câteva decenii. Nici măcar Complexul 1 Mai, rezervat înainte de ’89 activiștilor de partid, securiștilor și celor „cu relații”, n-a scăpat neatins de „molima” care a afectat majoritatea stațiunilor balneare din România.
Comparate în secolul XIX cu stațiuni celebre precum Baden-Baden, Karlovy-Vary și Aix de Bains, Băile Olănești au câștigat în 1873 mai multe medalii de aur la Expoziția Internațională de la Viena cu apele din izvoarele sale. Virtuțile curative ale acestora, evidențiate de analizele chimice efectuate de dr Carol Davila împreună cu Bernath Lonway, nu i-au lăsat indiferenți, în anii instaurării comunismului în România, pe mai marii zilei. Cum unii dintre ei sufereau de afecțiuni ce puteau fi tratate cu apele de la Olănești, aceștia și-au construit un sanatoriu de inspirație sovietică.
Inaugurat pe 23 august 1954, complexul 1 Mai avea patru apartamente pentru cei patru „mari” ai acelor vremuri: Gheorghe Gheorghiu-Dej, şeful statului, care suferea de litiază renală, Ana Pauker, viceprim-ministru şi ministru de externe al României, Teohari Georgescu, ministru de interne și Vasile Luca, o perioadă ministru de finanţe. Clădirea există și astăzi, funcționând ca secție a spitalului „Elias” din capitală și printre locatarii săi temporari se numără mulți „foști”.
„Până la Revoluţie, despre Vila 1 Mai se vorbea în şoaptă. Aici aveau acces fruntaşii comunişti, ofiţerii securişti şi după 1970 turiştii extrem de selectaţi. Mulţi dintre ei, acum la pensie, şi-au păstrat obiceiul să vină la Olăneşti. Astfel se explică prezenţa siluetelor înalte, drepte şi severe, care se plimbă, unele încă vioaie, altele şovăielnice, prin clădire” – explică Marielena Popa, autoarea unui articol despre sanatoriul construit pe vremea lui Dej.
Timpul a avut, însă, un cuvânt greu de spus în cazul sanatoriului care încă te poate copleși prin imensitatea şi arhitectura sa, severă şi grandioasă, austeră şi de un lux cam prăfuit. Cronos n-a avut mai multă îngăduință nici în ce privește restul stațiunii, astfel că, pentru cei care au vizitat Olăneștiul în anii săi de glorie, imaginea sa de astăzi este deprimantă, după cum o confirmă și opiniile turiștilor.
„Țin să mulțumesc majestății sale Maria T. că nu a pus taxă pe aerul din stațiune și pe priveliște că apa minerală la pipetă costă 17 lei, au scăpat doar 2 izvoare de apa potabilă, când le zăvorâți și pe ele?” – se întreabă retoric unul dintre aceștia, pe site-ul amfostacolo.ro, referindu-se, evident, la proprietara Riviera Olănești, Maria Tudor, femeia de afaceri pusă recent sub control judiciar, alături de fiicele sale, sub acuzația de spălare de bani.
„Am fost foarte dezamăgit să văd că izvoarele care altă dată erau la liber, acum s-a găsit cineva deștept care să introducă un sistem pe cartelă cu plată (13,5 ron/zi) pentru a beneficia de apa care vine pur și simplu din munte” – confirmă un alt turist care a ajuns vara aceasta la Olănești.
„Ne-am cazat la particular pentru că la hoteluri nu te lipești, iar condițiile sunt net inferioare și am început să ne informăm. Așa am aflat că, mai nou, apa minerală pentru tratamentul diverselor afecțiuni este pe CARTELĂ, cum era pâinea pe timpul „Împușcatului”. Ca să beneficiezi de binefacerile apei de la izvoare, trebuie să ai o cartelă, pe care o primești de la Recepția Hotelului Olănești, în baza unei „țidule” primite de la medicul unei baze de tratament. Cum era sâmbătă, singurul medic aflat la datorie era cel de la acest hotel, iar coada era imensă la ora 10.30, neavând nici cea mai mică șansă de a putea fi consultat până la terminarea programului. Întrebarea care se pune este de ce s-au vândut aceste izvoare unor profitori, care, pretinzând ca au grijă de sănătatea ta, consultându-te un „specialist”, de fapt bagă mâna în buzunarul fiecărui bolnav care vrea să beneficieze de binefacerile acestor ape (orice consultație costă 30 lei)”– își varsă năduful încă un turist dezamăgit.
Iar lista celor dezamăgiți de situația din stațiune ar putea continua, of-urile acestora fiind numeroase și, multe dintre ele, îndreptățite. Comparate cu alte stațiuni balneare, precum, de pildă, Herculane, Băile Olănești au avut totuși o soartă mai blândă și, câtă vreme peisajele încă atrag turiști iubitori de natură, iar izvoarele cu proprietăți miraculoase nu vor seca, încă mai există speranțe că într-o bună zi stațiunea va cunoaște iarăși gloria de altă dată! Cum, însă nimic nu se poate face fără investiții serioase și fără o susținere reală din partea autorităților, speranțele celor care și-ar dori un viitor luminos pentru Olănești riscă să rămână în acest stadiu. La fel cum însăși stațiunea riscă să rămână în memoria publică drept locul unde capitaliștii au confiscat ceea ce nici comuniștii n-au îndrăznit să monopolizeze.